uBlog.ro

in sibiu exista niste tarabe speciale unde se vinde numai porumb fiert. intr-una dintre primele seri, inainte a de cobori intr-un bar numit “al capone”, ne-am cumparat cite un stiulete. am observat ca este unul dintre produsele care nu poate fi mincat in tihna; toata lumea l-a rontait rapid, de parca ar fi fost o inghetata amenintata de topire.
am aceeasi problema cu pufuletii. din momentul in care am deschis punga, mi se pune rosu in fata ochilor si, pina nu ii golesc continutul, incetez orice comunicare. ma uit urit daca vrea cineva sa se serveasca si indes 5-6 bucati in gura de parca as participa la vreo competitie. era un expresie veche si retarda: “ti se bat turcii la gura”. cit despre zgomotele pe care le emit…
in concluzie, pufuletii scot la lumina partea mea animalica.
revin la viata abia dupa ce am lins si pulberea aia mamaligoasa de pe fund, pulbere care se regaseste in barba si pe haine, cu deosebire in zona pieptului, la nivelul unde am tinut strins punga. un strat fin imi acopera si lentilele, ca o ninsoare aurie.
am bagat asta cu ninsoarea ca sa arat ca arat ca sint scriitor, desigur.

m-am trezit devreme cu fericitul gind ca azi nu trebuie sa fac nimic. nimic de scris (ce usurare), nicio intilnire stabilita, niciun telefon de dat. nicio obligatie. peregrinarile din ultima perioada m-au adus tot timpul in pozitia de a apartine unui grup, statut care ma oboseste, oricit de simpatici ar fi oamenii din jurul meu. cind am ajuns acasa, unde ma astepta tata, care pleca a doua zi in tunisia (parca pe urmele mele) eram mut. mi se terminase rezerva de cuvinte. am nevoie de cel putin o zi petrecuta in solitudine (si fara niciun dead line) ca sa-mi reconstruiesc lexicul.
*
dimineata mi-am facut cafea, un pic de ordine printre hirtii, am scris mailuri (de, networking-ul…), m-am plimbat putin prin oras si am mincat pufuleti. citesc stephen king “despre scris”, singura carte cumparata din sibiu. nu il gasesc foarte de ajutor, nu ca as fi eu prea avansat, dar e un autor care traieste din numarul de pagini pe care le scrie. asa ca, intr-un fel, cartea e structurata in atingerea unei eficiente asemanatoare. “cum sa scrii cel mai bine pentru a obtine cea mai mare suma de bani” ar cam fi firul rosu din spatele fiecarei pagini a cartii. in plus, biografia lui e destul de arida, chiar daca a fost crescut doar de mama, a fost sarac multa vreme, iar o bona s-a basit pe fata lui in copilarie. s-a insurat f devreme si nu prea au existat alte femei in viata lui, amanunt biografic ce mi se pare edificator.

desi am stat 8 zile in sibiu, nu am vazut decit doua filme pe ecran mare: in prima si in ultima zi. in porridge-ul dintre borne s-au amestecat de-a valma dejunurile din hotelul continental, prinzurile de la cantina festivalului, citeva filmulete vazute chinuit la videobar si la televizorul din redactie, jocurile de mafia (abia acum am inteles de acest joc merita un eseu antropologic), discutiile cu nenumarate persoane, muzica etnica (ma scoate din minti), o seara intr-un fel de rockoteca unde am ascultat doom metal la un volum blind, workshop-ul pre media, filmarea de la copsa mica cu bucurenci. peste toate astea a plutit gripa care m-a lipit de pat 36 de ore, dupa care nimic n-am mai fost la fel de intens.
*
in e.z. de astazi o stire pe o tema draga mie: agentia americana pentru gestionarea dezastrelor naturale a organizat o conferinta de presa la care nu a ajuns niciun ziarist adevarat. din cauza anuntarii unei ore gresite. asa ca au pus angajati ai agentiei sa joace roluri de jurnalisti, i-au filmat si au trimis caseta la posturile de televiziune. inselatoria a fost descoperita destul de repede. din fericire, in televiziuni lucrau si ziaristi adevarati care s-au prins de fals. probabil dupa faptul ca angajatii agentiei nu s-au repezit la mincare si ascultau prea atent declaratiile oficialilor.

un virus tembel m-a lipit de pat pentru doua zile. azi am iesit pentru prima oara din camera. e extrem de frustrant sa fii in mijlocul unui eveniment ca astra film si sa fii fortat sa stai in pat. de simbata, de cind sint aici, nu am reusit sa vad niciun film pe ecran mare, doar citeva la dvd-player, pentru ca trebuia sa scriu despre ele inainte de proiectie. cred ca abia de miine voi reusi sa ma adun. de azi a inceput si workshop-ul pre-media, legat de finantarea de documentare, asa ca trebuie sa ma impart in mai multe directii. sibiul s-a umplut acum de cunoscuti.

desi ma aflu in sibiu de simbata si ma simt bine, n-am chef decit sa scriu chestii de vedere gen: “dragii mei, aici e frumos, mincarea e buna, ieri am baut o bere si m-am plimbat prin oras. lorin” pe post de imagini, atasez niste poze din polonia trimise ieri de ioana.
*
mi-e clar ca nu vrea sa lucrez niciodata la cotidian.

cind am fost in germania, in juriul unui mic festival de film, primul documentar pe care l-am vazut a fost “stam (we are staying), facut in romania, intr-un sat din transilvania. cele doua autoare, anne schillz si charlotte gregoire venisera si ele la vizionare si asa ne-am cunoscut. documentarul a fost selectionat si la astra sibiu (incepe luni) si, intrucit o sa lucrez si la gazeta festivalului, am scris despre el, dupa ce l-am revizionat in propriul apartament. marti am primit doua mailuri, unul de la anne, celalalt de la facultate, cu continut aproximativ identic. se facea o vizionare cu “stam” pentru clasa de antropologie, la initiativa lui vintila mihailescu. “stam” ma urmarea. le-am regasit pe anne si charlotte si am petrecut o seara agreabila la o bere silva neagra. ne vom reintilni in sibiu, dar voi sta departe de sala de proiectie. am devenit deja unicul specialist roman in “stam”.
*
am citit ca nikita mihalkov a facut un documentar despre putin in care-l proslaveste pe viitorul dictator. ce dezamagire…

ultima zi in varsovia a curs frumos, cu lungi plimbari prin oras, cafea, lecturi (ziua trifidelor, un sf celebru prin anii ‘50, intilnit in “1001 de carti”, altfel nu l-as fi carat cu mine) si cumparaturi subtiri la h&m: manusi si o sepcuta. cu ultimii zloti (15) mi-am cumparat un bilet la “restul e tacere” care rula in festival. o ultima intilnire, foarte scurta, cu maria, in hol. nae caranfil a aparut cu 5 minute inainte de proiectie si a vorbit putin, asteptind q&a-ul de dupa. sala nu era foarte plina, cam 75%, dar deja era a treia proiectie in citeva zile. Era destul de dezamagit de organizare. la sfirsit, m-am dus sa-l felicit si asa am ajuns in lobby-ul hotelului victoria unde mi-a facut cinste cu o bere si am vorbit despre film pina s-a facut foarte tirziu. un final neasteptat pentru calatoria poloneza.
peste 5 ore, eram deja in picioare.
la 8 ieseam pe usa hostelului. mi-am tirit gentoiul jerpelit caruia i se rupsese agatatoarea de umar si in 20 de minute ma gaseam in statia autobuzului 175. masina a venit in 5 minute. imi cumparasem, prevazator, din ziua precedenta, biletul. avionul a plecat la timp, masa a fost la fel de derizorie ca la venire, dar stewardesa era amabila, iar bagajul a aparut pe banda rulanta intr-un minut. totul curgea impecabil. pina si expresul 783 a venit imediat. aveam o cartela ramasa de la ultima calatorie. am bagat-o in aparat si mi-a respins-o: expirase in timpul sederii.
asadar, asta era.
autobuzul plecase si nu aveam de unde sa-mi iau o alta cartela. dupa casa presei au aparut controlorii: perfizi, au urcat 50 de metri mai incolo de statie. ma pregatisem pentru un moment penibil dar ziua a fost, intr-adevar, impecabila. ma aflam la usa din mijloc, in timp ce oamenii in negru si-au inceput verificarea din margini. ambii au prins alti calatori fara bilet si au stat cu ei pina autobuzul a ajuns in urmatoarea statie. am coborit in piata victoriei rasuflind usurat. am luat un alt autobuz si, de cum am urcat, un tip mi-a dat un bilet deja compostat, asa ca nu l-am mai folosit pe al meu.

microbuzul m-a lasat la poalele unor ziduri de castel reconstruite recent. imi imaginez un asediu asupra lor, cu luptatori in zale stralucitoare, branduite, purtind spade avind inca eticheta si bombardind zidurile cu ghiulele impecabile, in care pot sa-si faca freza. drept raspuns la atacul lor glossy-ferocius se arunca in ei cu apa fierbinte evian.
m-am tirit nitel pe strazi pina am descoperit hostelul kanonia, situat intr-o cladire veche, pe genul casele medievale din sighisoara. intreg orasul vechi a fost ras de catre nemti si a fost reconstruit in anii 50. asa ca nu prea iti dai seama daca e o cladire din 1800 sau din 1960 care arata ca din anii 1800. camera era goala si am reusit sa atipesc oarecum. in minte mi se derulau scene din timpul workshop-ului, auzeam voci si vedeam figuri ale oamenilor cu care petrecusem mai mult timp. m-am trezit la fel de obosit si pierdut intr-un oras necunoscut. dupa rasfatul din ossolinski, cred orice contact cu viata reala ar fi fost dificil, dar ma simteam chiar deprimat, stare accentuata si de mahmureala. cred ca ar fi fost mai bine as fi plecat direct spre bucuresti.
*
pe la 5 m-am intilnit cu maria in fata palatului culturii, o cladire cu o arhitectura extrem de asemanatoare cu casa presei. cred ca e ceva mai mare si mai prietenoasa. mincasem inainte un kebab, asa ca, dupa o plimbare pina in orasul vechi, eu am baut o bere, iar ea a mincat pirogi intr-un restaurant destul de agreabil. maria e in juriu la festivalul din varsovia. nae caranfil si adina pintilie sint in festival cu filme. daca reusesc sa trec peste faza cu “too much movie business”, cred ca ma duc sa vad in seara asta filmul lui nae. mi-am petrecut dimineata intr-o cafenea, citind textul pe care trebuie sa-l prezint saptamina asta la antropologie si scriindu-mi to do list-ul pentru cele citeva zile pe care le voi petrece in bucuresti. altfel, varsovia pare un oras placut, cu spatii intre cladiri, bulevarde largi si foarte cultural-oriented. intr-o simpla plimbare in cursul zilei am numarat 5-6 teatre. am mai fost o singura data, acum 4 ani, cu cei de la wiborowa, dar nu prea am amintiri din perioada aia si am stat doar o singura zi.

peste citeva minute e cina festiva. nu pot sa-mi imaginez ce inseamna asta, pentru ca fiecare masa din ossolinski a aratat ca o cina festiva. mi-am retinut un pat intr-un hostel din centrul vechi al varsoviei. ma asteapta doua zile in care voi reveni treptat la viata reala. am sentimentul ala ciudat care apare cind te atasezi de un loc si niste oameni pe care e posibil sa nu-i mai vezi niciodata. de fapt nu e ciudat, e doar tristetea constientizarii unui eveniment irepetabil din viata. chiar daca ne vom reintilni in berlin timp de trei zile si apoi in cannes in timpul festivalului, nu va mai fi acelasi lucru.
cred ca o sa ma imbat decent in seara asta.

ultimul advisor a fost tom abrams, cel care ar cistiga detasat titlul de “cel mai amuzant personaj” din ossolinsky pallace. a fost ok, poate usor dezamagitor pentru ca mi s-a parut ca are tendinta de a transforma scriptul intr-unul de sitcom. la un moment dat, ne-a povestit o istorie personala atit de trista incit, desi o spunea aproape ca un stand-up comedian, am ramas cu un nod in git. de altfel, am observat ca scriptul asta a trezit in citiva dintre advisori sentimente destul de puternice. intr-un fel, am fost un psihiatru care a dat un test mai multor pacienti sub forma unui script, pentru ca in el sint niste situatii universale.
*
finalul serii trecute m-a prins in pub, jucind fotbal de masa. lamentabil, pentru ca am pierdut toate meciurile. m-am asezat la masa unde ioana discuta cu peter webber, am mai baut doua beri si am evitat sa ating paharele de coniac ce mi s-au oferit. seara a fost hilara, iar peter, a carui bunica e din piatra neamt, s-a dovedit a fi un tip cu care vrei sa stai mult timp la povesti. are un umor foarte pe genul meu, ca si tom. probabil ca, atunci cind o sa vad hanibal rising, ultimul sau film, prequel la “tacerea mieilor”, o sa ma intreb cum un tip atit de simpatic a putut sa regize ceva atit de singeros.