dupa lunga perioada in care nu s-a intimplat nimic, in doua zile lucrurile s-au precipitat. e destul de posibil ca sa ajung sa regret foarte curind zilele in care citeam de dimineata pina seara, scriind fara chef pentru cite-o revista, sau cu placere pe blog.
*
liniste in octombrie - o minutioasa descriere a melancoliei unui barbat care tocmai a fost parasit de sotie si are prilejul sa isi treaca viata in revista. o carte foarte vizuala, foarte …literara. desi nu e tocmai genul meu, am toata admiratia pentru jens christian grondhal. cred ca e foarte greu sa scrii genul acesta de carte, in care se intimpla foarte putine lucruri, fara sa-l plictisesti pe cititor. lectura lui grondhal a fost ca insiruire de intilniri cu un prieten care, la un pahar de coniac, isi povesteste usor pretentios viata.
*
poveste de iubire - regis jaufrett.
e nevoie de nervi buni pentru a-l citi jaufrett. si nu pentru ca e un scriitor prost, deloc, ci pentru ca povestea te umple de indignare. un profesor psihopat intra cu forta peste o femeie si o violeaza. face doua luni de inchisoare, apoi revine obsedant in viata femeii, urmarind-o si dind buzna peste ea. lipsa ei de reactie este frustranta. m-am simtit ca la filmele de groaza la care iti vine sa-l atentionezi pe personaj ca monstrul baloseste la un metru de el. sadicul e, in acelasi timp si amabil - o combinatie ca o ciusca tavalita in miere. romanul e scris intr-un stil simplificat la maximum (minimum): “M-am dus sa ma intind in dormitor. Am lasat lumina aprinsa. Am auzit-o cum s-a ridicat, s-a dus la toaleta, apoi in sufragerie. As fi vrut sa-i spun cit o iubesc, si sa o vad cum se schimba la fata. Daca si-ar fi batut joc de mine, afectiunea mea pentru ea ar fi fost stimulata.” Intre ei nu exista niciun dialog, doar monoloagele ale psihopatului. In final, se casatoresc, ea moare in urma unei greseli chirurgicale, nu inainte de naste un copil. cartea se termina cu marturisirea monstrului: “Imi amintesc de contactele noastre. Am trait alaturi de ea singura mea poveste de dragoste”.
*
sa fugi - jean-philippe toussant
nu e chiar un roman, ci o nuvela, structurata in 3 parti, in stilul lui grondahl, dar mai jurnalistic. un tinar aflat in china e cit pe ce sa aiba o aventura cu o localnica, dar chiar inainte de consumarea actului, ii suna telefonul. e iubita lui, marie, care-l anunta de moartea tatalui ei. se intoarce in corsica, la inmormintare. asta e tot. relatia dintre ei e asemanatoare cu cea dintre port si kit, din “the sheltering sky” - o iubire dovedita, dar care nu face suportabil traiul impreuna. cum scria bowles: “O intrista sa vada ca, in ciuda faptului ca aveau destul de des aceleasi reactii, aceleasi sentimente, n-ar fi ajuns niciodata la aceleasi concluzii, fiindca telurile lor in viata erau aproape diametral opusa.” fie si numai pentru fragmentul asta, bowles este un mare scriitor. la concluzia asta ajung oamenii tirziu de tot, cind sint batrini, dupa ce s-au intrebat unde au gresit cind au iubit si isi rememoreaza dragostele vietii.
sau niciodata.
*
ascult, la ipod, o piesa de teatru de tennessee williams, menajeria de sticla. e prima piesa radiofonica pe care o ascult dupa foarte, dar foarte multi ani.
