uBlog.ro

ma aflam in micul oras merzig, la ora dejunului, cu carnetul de notite linga farfuria cu omleta. mincam si scriam despre ziua precedenta, prima din festival. la un moment dat descriam sala restaurantului, tipic germana, cu mese de lemn, birne in pereti, cuiere de fier pe care se aflau umerase imbracate in piele, draperii verzi cu tiv alb, un cuplu tinar care mincau normal, nici in tacere, dar nici extrovertiti, un nene batrin rau, cu barba si mustata care s-a ridicat intr-un baston si a iesit… in acel moment batrinul mi s-a adresat, dindu-si seama ca nu sint din partea locului.
m-a intrebat de unde sint si s-a bucurat copilareste cind a aflat ca vin din romania. l-am invitat la masa mea si am aflat ca fusese coleg si prieten cu mircea eliade la universitatea din chicago. statuse multi ani in est, inclusiv in romania si pronunta cuvintele autohtone cu accent perfect. era lingvist. ii mai cunoscuse pe culianu, desigur si pe rosetti. am stat mai mult de ora impreuna cu senzatia fantastica a unei discutii ireale, cu cineva din alt veac. era foarte in virsta si mi-a spus ca stie ca nu mai are cum sa ajunga in romania, dar fara tristete…
*
mai toti cersetorii germani au ciine, pentru ca statul le da proprietarilor bani suplimentari la ajutorul social.
*
germania mi-a oferit aceeasi senzatie de familiaritate ca si anul trecut. ma simt bine acolo, si stiu ca voi mai ajunge sa-mi incep diminetile cu “guten morgen”.
*
am avut la mine o carte jenanta, delta lui venus, de anais nin si seinlanguage a lui seinfeld din care am citit mai tot timpul. sint textele lui din stand-up comedy si am regasit multe dintre temele dezvoltate mai tirziu in episoadele din serial. cind m-am urcat pe scena in seara de premiera eram indopat de seinfeld si m-am trezit vorbind ca la stand up. din fericire s-a ris foarte tare la cele citeva fraze pe care le-am spus.
*
se pare ca e vara festivalurilor. principiul dragostei comunicante a fost selectionat la un festival international din gheorgheni, judetul harghita, intr-un castel. asta inseamna alte 3 zile departe de bucuresti.

Antrenamentul tau e diferit. In timp ce ceilalati fac flotari si dau ture de teren, tu dai din brate ca si cum ai avea o sabie laser in mina. Iti petreci tot meciul singur intre cele doua porti, nu interactionezi cu nimeni si urmaresti de la distanta tot meciul, tinind preventiv miinile desupra capului ca si cum asta ar avea vreo importanta. Spre deosebire de fotbal, nimeni nu intra in semicercul tau, nici macar coechipierii. Daca adversarii incalca linia care se afla la o distanta confortabila de poarta sint penalizati; cel mai adesea ajung in fata ta, fara minge, prabusiti la pamint dupa ce au fost incetiniti de aparatori, asa ca ii bati pe spate si-i ajuti sa se ridice. Mingile vin spre tine cu o viteza atit de mare incit jocul tau e o chestie de reflexe; daca functioneaza esti eroul meciului, daca nu, inseamna ca apararea nu a functionat, asa ca echipa intreaga e de vina. E drept ca uneori ghiulele de piele iti nimeresc fata si esti scos din joc ceva vreme, dar dupa o binemeritata odihna te intorci intre buturi, cu fata rosie si privesti cu simpatie la zidul de miini si picioare care se afla in fata avind ca unic scop sa-ti protejeze adapostul.

din cite am auzit, bucurestiul e cotropit din nou de caldura. in saarbrucken a plouat aproape toata ziua, bun prilej de a lenevi in camera minuscula din hotelul madeleine. cele patru zile de vizionari neintrerupte si permanentele discutii de dupa ma cam alienasera.
mi-am luat de incaltat (sandalele erau ineficiente la 18C) si o palarie care ma face sa arat ca un taran neamt care se plimba fluierind pe strasse cu un currywurst in mina. mimetismul meu natural ma face sa arat intotdeauna de-al locului, oriunde as fi. cel putin asa imi inchipui eu.
e sezon de reduceri, dar nu prea am gasit ceva sa-mi placa foarte mult, cu exceptia palariei. am ascultat sting pe malul saar-ului (eternul ten summoner’s tales), am mincat sandwich-uri cu peste si am baut bere locala, brüch.
miine e premierea si ultima zi a festivalului. de data asta chiar am sa ajung in franta, pentru ca toata ceremonia si blah-blah-ul au loc in sarreguemines, la citiva kilometri de aici. am premiat un film care nu fusese preferat initial de niciunul din juriu, dar intrucit fiecare dintre noi avea alta alegere pentru cistigator, am ajuns la un compromis amiabil. e un film facut de un belgian debutant, care va face un lung-metraj in curind produs de fratii dardenne. e despre procesele din rwanda in care sint condamnati (sau nu) de genocid cei care si-au masacrat compatriotii acum mai bine de zece ani. l-am suspectat a fi docu-drama, pentru ca are citeva faze incredibile, iar toti oamenii din film sint imbracati impecabil, inclusiv puscariasii care poarta tot timpul niste imaculate uniforme roz. ei cer sa fie iertati si, intrucit sint sinceri, acest lucru se intimpla si se reintorc sa traiasca in sat alaturi de rudele celor pe care i-au taiat in bucati cu macetele.

intotdeauna am admirat atitudinea strainilor care veneau la festivalurile, workshop-urile (sau doar pentru proiecte) din romania. pline de glumite, de naturalete, pareau pe linga ai nostri niste monumente ale relaxarii. cam asa am fost si eu pina acum in germania. mai punctual decit nemtii, amuzindú-ma cind ii simteam stresati, total neinteresat de orice altceva decit de a vedea filme si de a minca bine. nimic nu incepe la timp, proiectiile s-au intrerupt de cel putin 2,3 ori zilnic. e un festival, mic, mic, dar cu un program destul de incarcat. am vazut 22 de documentare in 3 zile asa ca in fiecare seara am cazut lat. ieri am deliberat aproape 3 ore pentru a decide cistigatorul si am asistat la niste iesiri amuzante din partea colegilor, uli, un istoric de film neamt cu care m-am inteles din prima clipa si stephane, un producator francez care a tras tot timpul chiulul. i-am surprins pe ambii dormind la unele filme, ceea ce inseamna ca au o experienta mai mare decit mine in a fi in jurii.
azi e prima zi libera si nu prea stiu ce sa fac cu ea. e un tramvai in saarbruken care duce intr-un oras francez. suna bine - tramvaiul care duce in franta - unde n-am fost pina acum asa. am vrut sa iau tgv-ul si sa merg pina la paris si in doua ore as fi fost acolo. costa insa 100 de euro si am zis ”halt”.
nu am chef de colindat si e cam prima iesire in strainatate in care nu prea am dispozitie sa ratacesc pe strazi singur.
e un bordel in apropierea hotelului si nu mi-a trezit deloc interesul. cind am intrat in oras, in passat-ul lui uli, era 8.30 dimineata si bordelul era singurul local deschis din saarbrucken. putin mai incolo, am vazut un barbat in virsta imbracat in femeie, un fel de mrs. doubtfire.

m-am intors de la o dezbatere din club a pe tema scriitori si bloggeri. in stinga mea erau ioan t. morar si tudor octavian pe care pot sa-i ascult ore in sir fara sa simt nevoia de a spune ceva, in special pe tudor. mi-aduc aminte ca, acum multi ani, aveau o emisiune impreuna, ceva de film parca si aberau cu gratie intr-un mod foarte placut. s-au sesizat la un moment dat si unul dintre a intrebat “de ce facem noi asta, pe un post national?” si celalalt a raspuns: pentru ca se poate.
adorabil.
cred ca am facut foarte multe lucruri in viata, nu toate bune, doar pentru ca se putea.
timp de jumatate de ora nu am scos nicio vorba, gindindu-ma ca ma duc acasa, deschid laptopul si scriu tocmai asta, ca am plecat fara sa vorbesc, dar n-am avut nicio sansa. a fost o seara educativa in care am baut un litru de apa cu lamiie. gilu ma astepta cu cadoul intirziat de ziua mea (o carte de seinfeld) si am baut o cafea la market 8. i-am dat si eu cadoul intirziat (barton fink). traiasca amazon.com de unde le comandasem amindoi. miine la ora asta o sa fiu pe un vapor pe rhin conversindu-ma pe genul cinefil. deocamdata transpir in cele 35 de grade si ceva din apartamentul meu. daca as avea salariu, mi-as face credit sa-mi iau aparat de aer conditionat, oricit ma enerveaza ideea.
*
pentru ca tema serii a fost scriitori si bloggeri, am gasit pe un blog (dupa ce acum citeva zile ii descoperisem pe unii care se intreceau in a ma desfiinta) o insemnare despre lorgean, asa cum si-ar dori orice scriitor sa citeasca desore cartea lui:

“I couldn’t put it down until the 2 a.m. It’s so well written and it takes you away in a journey on every page.
After I finally put it down, I was exhausted, like I really traveled to every bar, pub, club he described.
Also, every sex scene got me through so many stages of frustration, fulfillment, pleasure and anxiety…
He’s haunted by a rough break up – who isn’t nowadays?
He takes me through things I loved and forgot, like certain streets of Bucharest, certain stages of my childhood, teenage years and college years…
On one hand he’s attracted and on the other he rejects certain types of people, events, or situations, like I am.
It’s so easy to get lost in his world – is so familiar and yet so alien.
I’m really mesmerized by his writing and now I can hardly wait to get back home to end it.”

in videoclipul la land of confusion - genesis apar niste papusi/marionete scofilcite si amuzante. cam asa aratau si cei 4 stones. nu ma puteam uita la ei fara sa nu zimbesc. mick jagger si keith richards sint exemplul viu ca o viata plina de excese este o cale la fel de buna ca una plina de cumpatare. si ca te poti imbiba cu droguri si alcool si sa arati mai bine ca 99% decit cei de aceeasi virsta din romania indopati cu copane si carne de porc…
in rest, show maxim in jurul dinozaurilor. nu trebuia sa fii un fan ca sa te simti bine. cel mai mult mi-au placut paint it in black si sympathy for de devil, in rest nu prea rezonez la muzica lor. timp de 3 piese am stat jos, ma dureau ingrozitor picioarele. asa am putut sa ma uit la un grup de 3 batrini emotionati care isi priveau idolii adolescentei. ma imaginez mergind la 60 de ani la un concert depeche mode, cu un dave scheletic si chel cintind la cobza policy of truth.
*
miine dimineata plec in germania la un festival de film documentar. filmele sint in franceza si germana, iar eu stiu doar engleza, dar sint in juriu. tipic, sa ajung in situatii insolite. mi-am descoperit vocatia: vreau sa fiu in jurii, sa-mi dau cu parerea si sa fiu platit pentru asta. de cind cu heineken, a inceput sa-mi placa, mai ales ca acolo ii apreciam (sau nu) pe fostii mei colegi de breasla.

http://www.egophobia.ro/15/index.html

pentru cine are chef sa citeasca un interviu cu subsemnatul, citeva cronici ale cartilor si ceva texte inedite.

in toamna, cind m-am dus in salonic, am nimerit in timpul festivalului de film. la fel s-a intimplat si acum, in constanta. inca nu am ajuns la niciun film, proiectiile sint noaptea si nu prea am cu ce sa ma intorc acasa (se difuzezaza in mamaia). in plus, am vazut deja o buna parte din filme. din pacate, am ratat filmul nou al lui roy anderson. sint foarte curios ce a urmat dupa songs from the second floor, care m-a surprins in fiecare secventa.
miercuri am nimerit la un workshop de productie si ma duc in fiecare zi. e tinut de o englezoaica destul de misto, dar nu stiu cit se aplica din experienta ei la conditiile din romania. am dat de ceva cunoscuti la workshop. a fost un moment destul de surprinzator cind am deschis o usa intr-un hotel din mamaia si m-am trezit intr-o atmosfera de bucuresti, ca de la cursurile pre media.
*
ma plimb prin mamaia fara ca vreo nostalgie sa-mi inmoaie pasii. dimineata am fost invitat la matinalul soti neptun. inaintea mea vorbisera cei de la circul praga, despre dresuri de ursi si lei. prezentatorii nu stiau nimic despre mine, decit faptul ca jucasem in moartea domnului lazarescu. ce sa explici ca nu sint actor, si nu o sa am pretentia asta niciodata si ca, in film, ma fitii prin cadru de citeva ori si asta e tot. doar tot ce conteaza in viata sint aparentele… abia la sfirsit, fata a spus, am auzit ca scrieti si carti… despre ce?
*
nici macar n-am ajuns pe plaja… in schimb am ajuns in fostul meu liceu, la ora 12 noaptea, unde se afla actula redactie a revistei tomis, la o serata verde si suprarealista. popa bran se rasuceste in mormint (asta in caz ca a murit).

miine ma pornesc spre constanta. pentru mine, constanta nu inseamna mare, ci un pat larg, cablu tv si mincare in frigider. si “nimic cu adevarat de facut”, stare care e foarte creativa. de citeva zile plutesc intr-o torpoare necomunicativa care nu e depresie, nu e melancolie, ci o apatie adinca. n-am nimic de spus nimanui. in constanta chiar ca nu prea am cu cine sa ma vad, asa ca o sa fiu dornic de oameni la intoarcere.
poate ca o sa fac totusi o plaja, la trei papuci, plaja adolescentei, unde coboram doar in slip si cu prosopul pe umeri (blocul meu era chiar pe mal) si-mi petreceam mai toata ziua cu tovarasii de cartier cu nume pitoresti: ganea, muli, ciusca, cretu, catala… nu mai stiu de mult de niciunul.
*
ma uit, in sfirsit, la shortbus. e cu totul altceva decit hedwig… nu pot sa zic ca sint prea incintat, oricum nu sint intr-o dispozitie prea sexoasa, iar filmul asta este cel mai porn film unporn pe care l-am vazut vreodata. mi-ar placea sa existe un loc ca shortbus, as da cu siguranta pe acolo in zile ca acestea in care versurile din “wearing the inside out” devin motto:
Won’t hear a sound
From my mouth
I’ve spent too long
On the inside out
My skin is cold
To the human touch
*
simbata dimineata, venind de la party-ul rave, pe o straduta care da din calea floreasca catre dorobanti, doi tipi si-o trageau si alti doi erau in preajma lor, beti. parea atit de incredibil incit si acum mi se pare ca de fapt n-am vazut asta, desi eram 5 oameni in masina.

dimineata am gasit post-ul asta pe blogul http://ceva.3x.ro/. e scris azi-noapte. stie cineva ceva de fata asta? sper ca e doar o postare a unei adolescente deprimate si nu mai mult decit atit.

e 00:16 acum..mi-am pierdut orice speranta…dar omg..un mesaj intarziat de la o persoana..nu conteaza numele..nici nu ma asteptam sa fie de la ea.cert e ca persoanele care conteaza cel mai mult pentru mine fac orice altceva la ora asta decat sa imi arate mie ca si eu contez pentru ele…In ultima vreme tot pierd persoane care erau importante pentru mine si nu stiu de ce..mi se pare o tampenie sa crezi ca esti in controlul vietii tale si de fapt sa nu fi…cateodata ma intreb ce rost am eu pe lumea asta..sunt asa de nesemnificativa in raport cu toti ceilalti oameni care interactioneaza si make a difference in the world.eu nu fac nimic.sunt un parazit, o inutilitate,un zero..de fapt un minus pentru ca consum chestii si nu fac nimic pentru lumea asta care ma inconjoara.se merita sa ma mai zbat? NU…asta a fost biletul meu de adio..postat pe net in vazul liber al lumii…maine dimineata o sa se vada consecintele din urma inghitirii unui pumn intreg de pastile si poate o sa regretati ca nu mi-ati spus la timp ca sunt o persoana care v-a marcat viata…but then again..poate ma amagesc singura..poate chiar nu exista nici o persoana ca cele descrise mai sus..00:26 inghit prima pastila..si a doua..si..v-am stimat pentru ultima data.