uBlog.ro

un pumn in fata, un cap de gratii, trei genunchi in burta si alti patru pumni in ficat: bilantul scenei de bataie din seara asta.
s-au tras trei duble si am facut vreo 8-9 repetitii. am intrat de atitea ori cu mutra si burta in gratii incit aproape ca le-am scos din titini (erau butaforie).
toata lumea astepta scena asta in care 9 detinuti sint terminati de 8 gardieni, fara nicio posibilitate de a riposta. o doza masiva de adrenalina, dupa o zi lunga de filmare inceputa la 9 dimineata. filmare pe trav, prinzind toate perechile inclestate in mardoiala. s-a terminat cu aplauze din partea echipei tehnice.
am gustat pentru prima oara singe artificial, dar pernuta s-a spart tirziu, abia cind luam genunchii in burta.
mi-a crescut inima cind am fost intrebat de mai multi nu daca sint actor, ci cind am terminat atf-ul…
miercuri e o scena de dusuri, sper sa nu fie cea la care se gindeste toata lumea, cu sapunul scapat…
*
un raspuns misto in interviul cu mihaela michailov din revista “noua literatura” (pe care o recomand), care se nimereste si a fi ultima fraza a interviului: “totdeauna ai nevoie de documentare, chiar si cind scrii despre tine”.

mi-am petrecut toata ziua de ieri la inchisoare. imbracat intr-o salopeta decolorata, cu o gamela de terci in miini. nu e un inceput de reportaj.
mari, tipa de la machiaj, prietena cu maria alexe, mi-a invinetit ochii. altii aratau mult mai rau. s-a filmat in platoul din atf, intr-un decor facut de birli, devenit un props excelent. inchisoarea este perfect recreata, arata autentic (ca in filmele americane), inclusiv sala de mese. terciul ala a produs ceva stari de voma. din fericire, n-am avut niciun cadru cu infulecat.
mi-era dor de atmosfera de filmare, aveam nevoie de ea. n-am mai filmat nimic de multa vreme si aproape ca incep sa uit de ce vreau sa fac fac film. m-am intors acasa energizat, dornic sa termin montajul la documentar si sa filmez din nou, in iulie, un scurt-metraj dupa un text la care trebuie sa obtin drepturile de autor. cred ca unul dintre actorii din filmul lui borno se potriveste cu unul dintre cele doua personaje ale scenariului.
marea bucurie de ieri a fost sa am niste replici intr-o scena cu marian rilea, de care imi place foarte mult. daca ajung vreodata si in preajma lui doru ana, o sa fiu fericit.
imbracat in puscarias, imi veneau in minte numai faze din extras (facut de ricky gervais si stephen merchant), cu situatii penibile generate de haine, pe genul sa comandam un taxi si sa urcam 4 puscariasi ori sa mergem la mcdonalds si sa ne miram ca a venit in romania.

imi place la nebunie filmul lui john waters. vazusem cry baby cu multa vreme in urma si l-am imprumutat de curind de la ivana. nu e chiar hedwig and the angry inch, dar e un deliciu. rochia rosie a lui alison vernon fluturind pe masina, scena erotica din sala de convorbiri, in care perechile danseaza lasciv despartiti prin geamul securizat, tentativele de dans ale lui jonhny depp (nu stie si nici nu-i place sa danseze), prezenta, hmm, a lui tracy lords, care tocmai parasise universul mirific al industriei porno si o doza masiva si invioratoare de sillyness.

seara la cineclub, mutat acum la union. aveam nasul infundat, dar andreea mi-a spus ca locul inca miroase. pierre le fou - godard. unul dintre regizorii din categoria “it’s a must” pentru un cinefil. un plot subtire ca un fir de litza, politist, un simplu pretext pentru ca scenaristul godard sa-si expuna meditatiile filosofice despre arta, iubire, libertate, contextul politic de atunci (1965). imi pare rau ca nu am mai stat la discutiile de dupa, sint curios cum e receptat de pasionatii care se string la cineclub. i-am admirat abilitatea de a crea tablouri absurde si colorate, am ris la multe secvente si am cascat la altele. nu toate dialogurile sint formidabile, citeva sint de-a dreptul plictisitoare. nu ma dau in vint nici dupa felul enuntiativ in care personajele isi declama cugetarile, desi stiu ca asta e vointa regizorului. il prefer pe truffaut care isi indrageste personajele, nu le foloseste ca pe niste marionete. desi mi-e clar ca nu va face niciodata parte din galeria de regizori preferati, n-as spune nu unui film de godard. dar nu mai mult de o data pe luna.
#
se pare ca saptamina viitoare voi sari cu parasuta. de la 3000 de metri. am mai zburat o data cu parapanta cind mi-am lansat, la propriu, cartea din aer. eram insa cu un instructor profesionist si mi-a fost frica mai mult pe drumul spre virful de unde ne-am lansat pentru ca am urcat cu motocicleta. n-as vrea sa refac niciodata drumul ala. in fiecare secund ama temeam ca ne prabusim. in aer a fost bine, mai putin chingile care imi fixau o zona excesiv de sensibila. am mai zburat cu zeppelinul desupra bucurestiului. foarte misto. daca as avea bani si o minima aplecare pentru tehnica, mi-as lua licenta de zbor. imi place in avion si ma visez deseori zburind. nu stiu cum va fi cu parasuta, nu sint genul soarece de biblioteca, dar nici nu am veleitatile lui steve irvine. deja imi tremura buza de jos. e bine ca mi-am publicat deja postumele.

#
in sfirsit, am terminat de vazut seria completa the office, asa cum e placut de vizionat un serial - toate episoadele in citeva zile. in cazul meu, doua, desi prima serie o vazusem deja. e unul dintre serialele care vor ramine for ever si care au schimbat istoria sitcomului. brittish style. si extras, care e un fel de continuare, e foarte, foarte bun, dar the office e genial.

shivers: o piesa greu de ascultat fara a trage cu sete dintr-o tigara.
asta imi aduce aminte de felul in care m-am apucat de fumat.
citisem intr-o carte a unui autor francez o fraza care mi s-a infipt in cap: “isi aprinse masinal prima tigara din viata lui”. era seara, m-am culcat si, dimineata, inainte de orice, am fumat prima tigara. aveam 17 ani.
de atunci am devenit un fumator enervant, care fumeaza mai mult de la altii si, daca nu ar intilni fumatori sau nu ar vedea filme cu fumatori, ar uita ca exista acest obicei.
la ceas de apus, azi 12 iunie, merge de minune o tigara pe fond muzical the witches si nick cave. daca dau si ora exacta, ma simt ca un animator radio. 20 de minute pina la orele 20, dupa cum spuneam, shivers…

comentariul lui harlay ma indeamna sa va indemn (pe genul haideti sa haidem) sa scrieti despre cum (nu) v-ati apucat de fumat.

s-a incheiat tiff-ul. e prima editie din ultimii trei ani pe care o ratez. si fara regrete. nu vreau sa mai ajung acolo decit daca am film selectat. mi-e dor de cluj, e un oras fantastic pentru un bucurestean, chiar si pentru unul care locuieste in apropierea cismigiului. mi-e dor si atmosfera de festival, de diminetile alea in care, la cafea, comentezi filmele vazute cu o zi inainte si stii ca te asteapta o zi in care nu ai de facut altceva decit sa stai in sala de cinematograf.
asta e. la anul.
*
pentru ca nu am de mers zilnic cu vreun mijloc de transport, traiesc intr-un bucuresti frumos.
ultimele doua saptamini au fost pline de viata, le-am savurat ca pe o cutie de bomboane umplute cu votca (am primit una aseara), iar petrecerea a fost highlight-ul absolut. inainte de a pleca de acasa, reusisem sa dezleg si drumul spre sfirsitul povestirii la care lucram. e prima povestire la care scriu dupa mai bine de un an, in care am lucrat doar la scenarii. se pare ca proaspata intrare in uniunea scriitorilor m-a redirectionat, mai ales ca, initial, ideea textului fusese destinata tot unui scenariu.
*
luna iunie e perioada mea preferata. totul devine mai light, nimic nu e privit cu gravitate, se leaga lucruri, se deschid usi, oamenii devin mai calzi. in ultimul timp receptez un val benign de ginduri si sentimente bune din partea tuturor celor pe care-i cunosc, de mai multa sau mai putina vreme. cred ca a trebuit sa am experienta nefericita si perplexa cu luca, pe care o privesc acum cu amuzament datorita burlescului continut, pentru ca sa se deschida niste canale. totusi, faptul ca unii oameni se cer afara din viata mea, n-ar trebui neaparat sa ma faca sa-i accept mai usor pe altii.
*
tata si-a luat, la 61 de ani, un tico galben.

ploua. citesc dickens, nu fumez pipa si maninc oua fierte. dau tircoale unui text care incepuse bine si nu vrea sa se continue. de 2-3 zile il adulmec.
diseara va fi un party caracterizat de destroy. I’ll be into it.

A fost un timp, nu prea demult, in care o molima deosebita facea ravagii printre tinerii domni, in care un foarte mare numar, sun influenta acesteia, isi smulgeau cravatele, isi intorceau gulerele de la camasi si apareau in plina strada cu gitul gol si figura disperata, in fata privirilor uimite. Acestia au fost tinerii domni poeti. Obiceiul acesta a fost cu timpul considerat drept neconvenabil, pentru ca presupunea prea multa lenjerie curata si cheltuieli prea mari la spalatorie, in consecinta aceste simptome exterioare au disparut.
Noi cunoastem un tinar poet - un foarte tinar poet. Nu intelegem sa spunem ca este tulburat de harul poeziei in vreun fel in care poate fi remarcat, insa figura sa are un aspect plingaret si melancolic si felul sau de a fi este abstract si exprima durere sufleteasca. Merge rareori sa se tunda, dar adeseori vorbeste despre sine fiind un proscris, care duce lipsa de un suflet inrudit.
Pozitia tinarului poet este sa stea lungit pe o sofa, cu ochii fixati in tavan, sau sa stea drept pe un scaun cu speteaza inalta cu ochii larg deschisi, atintiti pe zidul din fata.

Dickens - Povestiri - Ed. Univers 1982

Regulile scoli (de calin emanuel-gigel)
1. regulile scoli sint sa nu ne batem
2. sa nu facem mizerie
3. in timpu orelor sa nu vorbim
4. sa nu scriem bacile
5. sa nu murdarim peretile
6. sa nu rupem plansele
7. sa nu scriem cind vrem pe tabla
8. sa nu mergem cind vrem la bar
9. sa o respectam pe doamna
10. sa nu batem copi de la clasa a I-a

foto: claudiu cobilanschi

pe alte foi am mai gasit:
- sa ne spalam cind ne intoarcem de la scoala si dimineata
- (version) sa nu mergem la bar in timpul ce scriem
- sa nu injuram pe colegii nostri

FAKE: Carolyn Burnham: This is a four thousand dollar sofa upholstered in Italian silk. It is not just a couch.
AUTENTIC: Lester Burnham: IT’S JUST A COUCH! (American Beauty)

Fake e sa te trezesti la ora 1 noaptea, in mijlocul saptaminii, sa-ti comanzi un taxi si sa te duci intr-un club unde sa te imbeti si sa dansezi pina la cinci dimineata; sa te intorci acasa; sa dormi pina tirziu si apoi sa nu-ti mai aduci aminte daca a fost un vis sau nu.
Fake e primul futut. Celelalte sint mult mai misto.
In schimb, primul blow job nu se uita.
Fake sint toate tarile in care n-ai fost. Nici nu exista.
Fake e dimineata aceea superba in care te trezesti si in care-ti spui ca nu o vei uita niciodata.
Fake sint toate obiectele, sculele, aparatele electrocasnice, masinariile pe care ti le-ai cumparat in ultimii ani si care ti-au sporit cantitatea de plastic din apartament.
Accesoriile conteaza.
Fake sint peisajele extraordinare pe care le fotografiezi in calatorii si pe care, dupa cele scoti pe hirtie, arata absolut banal.
Fake e liceul unde esti catastrofa la toate materiile pentru ca sint obligatorii, in timp ce in facultate ai note mari la toate cursurile care te intereseaza.
Fake e orice revista care da sfaturi.
Fake e credinta ca persoana care te iubeste nu te poate distruge.
Fake e ziua ta de nastere. N-ai cum sa fii niciodata in restul timpului atit de popular.
Autentic e timpul nesfirsit pe care l-am petrecut intins in desertul saharian. Fake e restul vietii mele.

nu ma dau in vint dupa bancuri, dar sint fascinat de creatorii lor. incerc sa-mi imaginez cine si in ce context le construieste.
cum isi extrage tema, cum le periaza de cuvinte inutile, cum bibileste gradatia pentru a ajunge la poanta, cum face un focus grup pentru a o testa.
satisfactia de a auzi un banc pe care l-ai creat. ca atunci cind iti auzi pentru prima data o piesa la radio.

am insa o mare problema cu receptarea bancurilor. mi se pare ca, atunci cind cineva se trezeste, tam-nesam, ca-mi spune un banc, vrea sa-mi ofere o buna-dispozitie artificiala. “tu o sa rizi acum pentru ca iti spun eu un banc”. iar eu nu am chef sa rid in momentul ala, nu la ceva ce nu presupune spontaneitate. iar cind bancului anuntat i se ataseaza epitetul de “genial”, ma chircesc apriori.
la fel de nepotrivit mi s-ar parea daca cineva ar incepe sa puna povesti lacrimogene, gen: o stii pe aia cu femeia gravida calcata de tren? ntzz, tragedie mare… sau: erau odata trei copii abandonati, unul nu avea o mina, celalalt era plin de riie, iar al treilea era columbofil… ma rog, orice poveste menita sa umezeasca ochi si sa produca mucus…

am cunoscut, in deplasarile mele prin tara, oameni cu care nu puteai discuta normal pentru ca spuneau bancuri non-stop. orice cuvint aruncai, gaseau un banc, doua, zece, care aveau legatura cu acel cuvint. am iesit in grupuri in care, timp de o ora sau doua, fiecare si-a varsat rezerva de umor. apoi s-au despartit fericiti. uneori mi se pare ca functioneaza aceasta masturbare artificiala, ca dupa vizionarea unui film din categoria scary movie, in care avalansa de poante si gaguri, nedublata de o poveste, te lasa cu dureri de falci la sfirsitul peliculei, dar nu-ti aduci aminte nimic din film citeva ore mai tirziu.
si nici despre femeile care spun bancuri nu am o parere prea buna. e nevoie de risete din off care sa ajute audienta sa chicoteasca, ca in sitcomuri.

ador faza asta din seinfeld: