acu’ vreun an si jumatate, am vazut scris pe un perete de bloc:
daca dragoste nu e, asta e.
peste citva timp, poate cineva va scrie pe alt bloc:
daca dragoste nu e, asta e (de pe un blog)
un om de la revista de catavencu s-a dus in casa lui mozart si a facut pipi in toaleta compozitorului.
nu stiu daca a citit “lorgean”, dar e bine si asa.
iata cum arta ii face pe oameni mai buni.
acu niste ani imi doream f tare sa ajung sa apar intr-un videoclip parazitii. intr-o zi am primit un telefon in care eram intrebat “vrei sa apari intr-un video parazitii?”
am intrebat si eu, ca sa nu urlu “da, sigur, cit trebuie sa dau?” (eram mai tinerel, de…) “si, cine mai apare?”, pai larry flynt, mi-a spus gianiny, managerul de atunci al parazitilor. “a, ok, ma bag atunci”
la fel de mult mi-am dorit sa scriu la 24 fun si s-a intimplat si asta. chiar daca nu ma mai tenteaza presa in niciun fel, 24fun e locul unde as scrie tot timpul cu placere.
ar trebui sa-mi propun sa ajung bogat.
n-am fost niciodata cititor de poezie. in afara de bacovia, in junete, din care mai stiu si acum ceva versuri, n-am empatizat cu creatia niciunui poet. versurile mi se par mult prea personale pentru a fi impartasite altora. cred ca poetii nu au niciodata publiclul in minte, ceea ce le transforma creatiile intr-o arta egoista. pentru mine, a citi poezia cuiva e echivalentul ascultarii povestirii unui vis.
cind cineva imi povesteste un vis ma plictisesc de moarte, chiar daca apar ca personaj in visul respectiv.
daca nimeresc la vreo lectura de poezii, aproape ca ma simt jenat ca omul ala isi expune sufletul cu voce tare in fata unor necunoscuti.
dar probabil ca am eu o problema.
cu toate astea, mai gasesc prin revistele literare poezii contemporane care imi dau o stare macar in momentul lecturii lor. in liceu si in primii ai de facultate eram foarte atras de dadaism si suprarealism. consideram ca hazardului are un rol important in viata mea si ca se manifesta prin situatii absurde.
asta mai cred si acum si nu stiu daca aceasta credinta ma face sa intru in situatii absurde (si sa le cultiv) sau chiar asa se intimpla lucrurile. am imbratisat teoria asta cu aparentele ca si cum ar fi fost revelatia si adevarul vietii mele, desi este o teorie despre fals.
mai toate personajele mele iau drept realitati lucruri inchipuite, oferite de hazard sau de mintea lor.
lorgean (romanul) este o falsa biografie pe care toata lumea o ia drept adevarata. in ultima cronica (foarte ok, de altfel) pe care am citit-o despre carte se spune ca este pornita din acest blog, desi e scris acum doi ani, iar blog-ul il am de 7-8 luni.
mi se intimpla adesea ca atunci cind introduc personaje reale intr-un text sa am un fel de soc in momentul le reintilnesc in realitate.
revenind la versuri, in omul aproximativ al lui tristan tzara am citit cele citeva versuri care au devenit instantaneu o parte din mine. cum si de ce, nu stiu. mi-au dat titlul unui roman pe care nu l-am publicat niciodata, pentru ca-l simt nascut deja ciobit.
asa ca mine.
clopotele rasuna fara noima
si noi la fel
plecam cu plecarile sosim cu sosirile
plecam cu sosirile sosim cind altii pleaca
fara noima putin uscati putin duri severi
clopotele rasuna fara noima si noi la fel
umblam ca sa scapam de furnicarul drumurilor
ca un flacon de priveliste o boala una singura
Moarte in doi
Se privira cu dragoste. Cu gesturi hotarite, dusera paharele la gura si sorbira in acelasi timp. Se imbratisara cu disperare si ea incepu sa plinga. Mai aveau de trait mai putin de un sfert de ceas. Alesesera sa moara decit sa traiasca despartiti unul de celalalt, dupa voia parintilor. |n mintea fiecaruia se derulau ultimele ginduri. Nu mai era cale de intoarcere. Facuse ceea ce trebuia? se gindea el. N-ar mai fi putut exista o alta Ea ? Era tinar si ar mai fi avut atite de multe lucruri de facut. Ea se simtea fericita. Mai bine citeva minute cu cel iubit, decit o viata intreaga linga cineva strain.
- Mai avem putin, ii sopti. Hai sa facem dragoste.
- Nu, spuse el si se intoarse cu spatele.
Murira singuri.
nu sint un tip prea vorbaret. de obicei, intr-o discutie, eu mobilez cam 20% din conversatie. sint oameni cu care ma intilnesc, stam doua ore la masa si abia cind zic trebuie sa plec ma intreaba: altfel, tu?
desigur, nu e tot timpul asa si sint si destui prieteni cu care contruiesc un dialog. devin insa mut cu usurinta.
uneori si in scris.
colectionez tot felul de povesti intime ale celor cu care ma intilnesc. uneori e foarte frustrant. cred ca asa am si ajuns scriitor, pentru ca sint usor de amutit si stiu multe istorii.
e multa furie in piesa asta.
straight to you
no pussy blues
cineva care nu stie nimic despre nick cave si va vedea doar unul dintre videoclipuri va spune ori ca este un fatalau indragostit ori un misogin cinic. si tot ce conteaza in viata sint aparentele.
My head falls backs
And the walls crash down
And the sky
And the impossible
Explode
Held for one moment I remember a song
An impression of sound
Then everything is gone
Forever
A strange day
(the cure)
in filme, personajul sta impietrit si priveste cum se apropie de el, filmat pe slow-motion, o piatra, un glonte, o masina. in viata, nu ai cum sa faci asta. iti dai seama la ceva vreme ca ai fost izbit.
intr-un roman, personajul poate spune, inca de la pagina 1 ” daca stau bine sa ma gindesc, ziua aceea avea sa fie una dintre cele mai importante din viata mea” si apoi, pe tot parcursul cartii, sa explice cum s-a ajuns la acea zi. in viata reala, nu stim decit dupa multa vreme care sint acele zile.
si nu ma refer la cele explicite, cum ar fi parasirea orasului natal, moartea unui parinte, despartirea de cineva iubit.
ziua asta am incepind-o bind cafea si rontaind chestii mici, dulci si ieftine.
am facut o facultate de 3 lei: filosofie-jurnalistica la spiru-haret. in timpul facultatii, din care nu am invatat nimic, m-am inscris la un curs tinut de tudor octavian, parintele editorialelor din romania (mai ales cele gen 24Fun). cursurile lui erau cel mai misto moment al saptaminii, asa cum, pe vremuri, erau sedintele cu andrei gheorghe de la radio sky din constanta (101, 1 fm), unde aveam o emisiune cu nume timpit, “in veioza microfonului”. de altfel, andrei a fost cel mai misto sef pe care l-am avut vreodata.
cursul lui tudor octavian l-am terminat in 1997 si au trecut zece ani pina la urmatorul.
scriptwriting skills and project management. ca orice chestie in engleza suna pretentios.
doua zile, timp de 8 ore. n-am mai stat de multa, multa vreme atita timp cu fundul pe un scaun.
noroc cu cele 2 pauze de cafea si lunch-ul. nu poti invata ceva cu adevarat in doua zile, asa cum nu poti scrie un lung-metraj bun intr-o saptamina.
pe linga cele citeva chestii sedimentate privitoare la structura unui script, pentru mine, cel mai mare cistig a fost sa ma intilnesc cu oameni pasionati de film.
sint genul coffee-break man, care se bucura si invata intodeauna mai mult din pauze decit din cursuri.
saptamina asta incepe alt workshop, cu un tip care a fost, printre altele, scenarist la married with children. probabil ca o sa fiu pe acolo, fascinat in primele doua ore, apoi agitindu-ma pe scaun in asteptarea pauzei.
hey, teacher, leave the kids alone. let’em drink coffee.
in prima ora de curs, tudor octavian ne-a vorbit despre cum se face cafeaua.
la ibric, desigur.
aseara am constatat ca mi-am pierdut portofelul. cardul si o sutazece lei (si aia imprumutati)
s-au dus in burta vreunui taximetrist, probabil.
pentru ca fara card nu-mi pot scoate banii, pina luni voi trai cu 10 lei, imprumutati de ioana, care mi-a adus si 3 felii de pizza.
si ne-am uitat la hedwig and the angry inch, iar vecina a batut de doua ori in perete. imi imaginez ca a folosit piciorul de piciorul de lemn, desi nu are.
ascult sage francis si ma gindesc cum ar fi aratat viata mea daca as fi fost negru. sau cimpanzeu.
pentru ca detest publicitatea in aceeasi masura in care imi recunosc statutul de consumator, mi-am dorit dintotdeauna sa petrec o zi intr-o agentie de publicitate. asta dintr-o fascinatie de a sti mai multe despre ceea ce combat de la distanta.
si s-a intimplat azi, la ogilvy.
n-a fost chiar o zi, dar am stat o intreaga dupa-amiaza. intrucit oamenii munceau, cea mai mare parte din timp, dupa ce am rezolvat treaba pentru care venisem, am petrecut-o la un birou, la departamentul de pr, unde am citit toata presa din ultimele luni.
la un moment dat lesinasem de foame dar, intrucit ogilvy are cantina proprie, iar eu am prietene in departamentul de pr, am potolit o supa si un fel doi, ceea ce m-a revigorat. sper ca nu a ramas fara merinde vreun angajat al agentiei. in drum spre casa, m-am oprit in amzei, la binecunoscuta patiserie si am mai ras un cozonacel, o bascuta si un strudel cu brinza dulce.
am simtit ceva nostalgie scurgindu-se prin vene cind am vazut oameni iesiti pe hol la o tigara, rizind. podul ala de la ogilvy arata f misto. cu free-lancing-ul meu, n-am mai intrat de multa vreme in comunitati mai mult decit in vizita si uneori simt nevoia de hahaiala si dialog.
mi-am adus aminte de diminetile din cladirea cinor, cind coboram toata redactia de la playboy intr-un lift minuscul si capatos apasa pe butonul de alarma ca un dement.
dar n-as merge zilnic nicaieri, fie si intr-un pod misto amenajat.
de miine incep un workshop de scenaristica cu un neamt. ar fi cam prima chestie profi pe care o fac in domeniul asta. desi esti profi atunci cind se fac filme dupa scenariile tale.
altfel, tot aspirant ramii, cu sau fara facultate ori carti scoase.
