uBlog.ro

o stire pe net anunta moartea lui gil dobrica.
am fost vecini pentru 3 luni de zile in blocul de vizavi de novotel, la parterul caruia se afla acum cafe mizu.
locuia intr-o garsoniera al carui mobilier era alcatuit dintr-un pat urias, un sifonier pe care se aflau 3 televizoare, toate deschise, si doua noptiere pline cu sticle de vin. cind nu avea cintari, ducea o viata de kramer. avea mai mereu nasul rosu, ca un personaj de banda desenata. asculta tot timpul muzica si, cind mai venea in apartamentul unde locuiam cu gilu, vorbea zgomotos si dadea din miinile lui lungi. il vizitau tot felul de cintareti de muzica usoara carora o sa le ducem in curind tuturor dorul, asa artificiali cum erau.
sint convins ca, in ciuda gutei, gil a dus o viata mai frumoasa ca a multor oameni.

deunazi, am primit un sms de la un numar necunoscut in care eram anuntat ca s-a nascut sofia maria, are 3.75 kg. si ca e frumoasa ca ta’su. nu stiu cine e tatal, dar ma bucur pentru el.

cel mai ciudat mesaj sms pe care l-am primit vreodata a fost de la o companie ucrainiana de telefonie, mesaj care se activeaza automat cind intri in tara respectiva. iar eu eram la biroul meu din dorobanti.

ca tot a fost pastele blajinilor ieri, iata ce am auzit la cursul de zoologie mitica de joi, care a devenit unul dintre putinele mele repere fixe.
blajinii, in mitologia romaneasca, sint inteleptii care traiesc pe o insula la marginea lumii si se roaga pentru binele ei. asta stiam. nu stiam ca apei simbetei i se spune asa pentru ca, de pasti, se arunca in apa coji de ou, care au nevoie de exact o saptamina ca sa ajunga la insula blajinilor. adica din duminica pastelui pina simbata. blajinii vad cojile aduse de apa si se bucura. de ce se bucura blajinii? pentru ca doar de pasti, adica o singura zi pe an, se pot impreuna cu soatele lor, care traiesc separat.
pina la urma, totul e o chestiune de sex.

intr-un articol al lui sever voinescu din ultima dilema am descoperit ca pe legatarul american al lui mircea eliade il cheama david brent. ha ha. fanii serialului the office stiu de ce rid.

cervantes nu a cunoscut niciodata trenul.
shakespeare nu a vazut niciodata o camera-video.
tacit nu a deschis niciodata un ziar.
kant nu a mers cu metroul.
dumas nu a stiut ce este un cosmonaut.
balzac nu s-a asezat niciodata in fata unui bancomat.
proust nu a trmis si nu a primit vreun e-mail.
jules verne nu a urcat cu liftul pina la etajul 10.
beethoven nu a atins cu mina lui un calorifer.
cehov nu a descris in nicio nuvela un geam termopan.
bruguel batrinul nu a tinut niciodata in mina o telecomanda.
walt whitman nu a trait in satul planetar.
flaubert, recitindu-si frazele perfecte, nu a avut linga el, pe masa, un magnetofon.
socrate nu a intrat intr-un hotel de 5 stele.
stendhal nu avorbit niciodata la un interfon.
marx nu a trait nicio zi sub o dictatura a proletariatului.
caragiale nu a vazut la fata ce va sa zica un penalty.

dintr-un articol al lui cosasu dintr-o dilema veche. chiar veche.

rar ma impresioneaza un om. pentru a aprecia obiectiv opera cuiva, prefer sa nu-l cunosc pe artist.
o conferinta de presa, un film (soarele inselator) o sesiune Q & A de dupa film m-au transformat intr-un fan devotat nikita mihalkov. probabil ca dupa master-class-ul de miine o sa fiu ca doamna aia care a urcat pe scena doar ca sa-i stringa mina. in rest, destule momente si intrebari penibile la care maestrul a facut fata cu umor si o intelegere remarcabila. ce diferenta intre modestia lui si auto-maretia lui pintilie…
dar, dupa cum a remarcat bine mihalkov, ca genul asta de recunoasteri colosale le primesti doar in afara tarii natale… asa ca incerc sa nu-l judec pe pintilie…

scrisesem in post-ul anterior ca am fost co-scenarist la un documentar prezent in competitie. ei, bine, nu e asa.
conform programului festivalului.
indiferent de motivele omisiunii (pe net e corect) m-am saturat de ignorari si rautati. ca si cei de la revista cultura, care mi-au cerut un articol despre telenovele si apoi au uitat sa-l bage. prima mea intilnire cu nesimtirea a fost legata de documentarul despre delta.
orice scuza ma lasa rece. i don’t give shit. nu mai inseamna nimic sa primesc flori, dupa ce am fost injurat, asa cum s-a intimplat la propriu acum doua duminici.
ma descopar tot mai inrait si intarit.
si nu regret.

desigur, exista un echilibru. pentru toti neplacutii din viata mea exista si persoane always benigne, iar din ratari ca timpenia aia de documentar intitulat atf-ist “chipurile dunarii” am invatat cum nu trebuie facut unul. si mi s-au intimpat si lucruri minunate legate de film, fara sa fac vreun mare efort.

oricum
tindem sa tinem minte momentul cind nu prindem autobuzul, nu pe cele in care urcam linistiti in el. asa cum vom tine minte toata viata un one-stand reusit, iar partidele de amor dintr-o relatie de 3 ani au sanse mari de a fi date definitiv uitarii.

adagio
dupa ce am primit niste reactii, as vrea sa adaug ca am folosit timp de trei zile camera de la “chipurile dunarii” pentru filmul “principiul dragostei comunicante”. si nu am dat niciun ban. iar la acelasi film am lucrat cu oameni de atf care-mi sint f dragi si sper sa mai am proiecte cu ei. facultatea nu e un criteriu pentru caracter. un alt “mic” amanunt suparator ar fi ca, dupa ce m-am intors din delta, mi-a crapat laptopul care apare in documentar. din cauza diferentelor mari de temperatura mi s-a spus la service. am pierdut citeva povestiri, un scenariu… un laptop… ceea ce m-a facut sa iubesc mai mult inutila mea sedere acolo.

intr-un interviu din tabu, gilbert adair, cel care a scris the dreamers (dupa care a fost facut filmul lui bertolluci) spune: “cred ca filmul de debut trebuie sa fie ca prima noapte de sex. placuta, cu imperfectiuni, dar o experienta care iti ramine in minte pentru ca e ceva important din viata ta”.

azi incepe festivalul B-EST, la care ajung, pentru prima oara, in postura de invitat si nu de jurnalist, statut pe care incerc sa-l las cit mai in urma; sa ramina doar la stadiul de hobby. principiul dragostei comunicante e in competia de scurt-metraje, iar documentarul elect.ro, regizat de matei mocanu si la care am fost co-scenarist e unicul participant autohton la competitia de documentare.
in cele din urma, realizarea “principiului…” mi-a oferit foarte multe.
faptul ca am lucrat atita vreme la reviste glossy, colorate, mi-a adus destule avantaje, dar in sectoare ale vietii pe care ne pretuiesc prea mult, dar fiind si situatia mea financiara, vesnic dezastruoasa. pina si in literatura, sint receptat prin acest filtru glossy. am gasit pe un forum o discutie edificatoare:

Anonymous said…
Fac pariu ca nu ai citit Lorgean/ Jean Lorin Sterian sau Bogdan Suceava/ Venea din timpul diez sau Vasile Ernu/ Nascut in URSS sau Scurta…/ Silviu Gherman. Fac pariu ca asta e o prejudecata. Citeste mai multi si vezi dupa aia.
March 21, 2007 8:43 PM
Anonymous said…
fac pariu ca, daca ai fi citit lorgean sau scurta… lui gherman, nu ti-ai fi dorit sa le citesti :))))

da, si lecturile publice pot fi binevenite, daca ar lua si parale pentru ele. dar cine sa le dea? cind se tot vorbeste pe la noi ca in alte parti scriitorii traiesc si din asta, se uita ca acolo se plateste intrarea la lecturi publice. cunosti multi oameni care ar da, hai, nu 4 euro, 4 lei ca sa asiste la o lectura publica?

in ce priveste revistele literare, ai dreptate. cine le citeste? si de ce le-ar citi? n-ai vazut, de pe blogul observatorului, ca nici bianca cernat, nici carmen musat (si sint sigur ca nici alti critici) nu-si pun problema pentru cine si pentru ce scriu? o fac, pur si simplu, asa, ca exercitiu intelectual, cum au apucat de la altii.
March 21, 2007 9:19 PM
White Noise said…
am mai zis eu mai demult ca pana in sa-nceapa 2006 am citit cam toate debuturile. sau macar fragmentele publicate pe Liternet. cand mi-a placut ce-am citit pe site, am cautat cartea.
dar am fost dezamagita de unii scriitori mult laudati de critica/editura.
Lorgean n-am citit pt. ca am rasfoit candva Postumele.stiu ca nu-i deloc acelasi lucru, dar acea impresie mi-a ramas in minte. Suceava aveam de gand sa citesc, mai ales ca bunicul intors la franceza suna bine.
Ernu nu citesc nici de frica. am citit fragmente, nu mai vreau.
nu sunt cronicar literar, deci imi permit sa nu citesc tot. nici n-am bani sa cumpar tot ce as vrea.
anul trecut am cumparat [lit.rom.]doar Derapaju’ si 3 carti de poezii. in rest, doar traduceri.

@luciat - astia-s autorii care mi-au placut mie din noul val. parca au si miza cartile lor, nu-s doar lecturi facile [are T.O.Bobe un articol super despre ele in NL 2]. eu vreau si stil si constructie. vreau ca in spatele unui text sa mai fie cateva.
March 21, 2007 9:25 PM
White Noise said…
si eu ma gandeam la bani, cati romani ar plati sa-l auda pe x citind, atunci cand x nu e Cartarescu.

in vest se fac adevarate spectacole, muzica & literatura.

pana la urma tot la bani ajungem.
March 21, 2007 9:30 PM
Anonymous said…
din pacate, da, tot la bani ajungem. desi gurile rele spun ca n-aduc fericirea. :))))

vezi, parca mai ieftina era o lege a cartii. pentru cititori. si mai profitabila, banuiesc, pentru scriitori.

pe de alta parte, nici lecturile publice nu-s de neglijat, da’ banuiesc ca n-are cine sa le organizeze.
March 21, 2007 9:51 PM
luciat said…
deci le-ai citit cartile la astia 4! am inteles ideea
to bobe da niste interviuri ff misto, il stii pe ala din pravalia culturala? mie mi-a placut mai mult ca asta din nl - si vacanta… e dementiala, si centrifuga e frumusica, si io tocmai mi-am comandat o chestie pt copii pe care am vazut-o intimplator pe net - numa ca e oriiibiiiil de scumpa, vreo 300.000 ca tot vorbeati de bani
cred ca zice de asta intr-unul din alea 2 interviuri - ai citit-o cumva? (Darul lui Mos Craciun sau asa ceva)
March 21, 2007 11:40 PM
luciat said…
si-am uitat sa te-ntreb de Razvan Radulescu - tu nu esti curioasa de Teodosie cel mic? mie mi-a placut de-am murit
si iar a mai cistigat un premiu (de la radio parca, nu stiu exact)
March 22, 2007 12:00 AM
Anonymous said…
de la radio e. nu stiu daca ii spune “microfonul de aur” sau altfel. :))))
si eu votez pentru teodosie.

vic
March 22, 2007 12:07 AM
Anonymous said…
Lorgean. Chiar daca imprumuta stilul de la Ellis si are unele stingacii si neuniformitati - o fi citit vreun redactor cartea, macar un prieten mai limpede la cap? - are o retorica eficienta, e foarte bine scrisa in cea mai mare parte si, fara cine stie ce analize, isi poarta protagonistul, si asa destul de dezabuzat, spre nici o concluzie, o oboseala si mai mare, deci nu face adepti pentru vreo secta. In linii mari, spune ceea ce spune, nu se lesina dupa nici un fel de meta-, maninci ce ai in farfurie, foarte onest. Daca sufera de pesimism, e un pesimism foarte colorat si cumva tonic, si macar doar pentru asta ar trebui felicitat autorul - sa crape toti hoelbecii. Iar chestia cu starshittingul e chiar draguta, are citeva episioade memorabile - adica care ramin la cititor in cap, heh. Deci… draga anonymus, daca ai citit cartea, da-ti silinta si spune in trei fraze de ce nu ti-a placut. Daca nu, e o coada lunga…

Revista. O citesti sau nu, nu e biblie sa-ti dea lumina. Unele sufera de un soi de aulism academic, dar, ce naiba, mai bine unul academic, decit nea Ion care te trage de mineca ca vrea sa citeste si el. Unele au doar informatie, altele au si analiza, altele nu contin decit pauni, e plin de ele, lectura printre rinduri te salveaza.
March 22, 2007 3:14 AM
Anonymous said…
iote dom’le, ca a invadat aia de la revistele lucioase si blogurile despre carti, nu numa cartile.

nu, n-am citit lorgean si nici n-am de gind. n-am nevoie sa beau toata marea ca sa stiu ca-i sarata. asa cum n-am nevoie sa citesc nici tot lorgeanul ca sa stiu ca-i nesarat.

Anonymous said…
Am inteles. Tie nu-ti place omul, ca-i de la revista lucioasa si deci cartea trebuie sa fie proasta. Deci blogurie nu e despre carti, ci despre oameni. Nu era mai bine sa nu stii nimic despre el? Ualelele…
March 22, 2007 12:10 PM
Anonymous said…
ai inteles din parti. ma enerveaza reclama asta de doi bani pe care i-o/ ti-o faci. am citit fragmentele postate de editura si mi-am facut o idee despre gusturile autorului. sa fie la el!

*
de mai bine de o saptamina ma trezesc intre 7 si 9 diminineata si nicio cafea nu reuseste sa ma puna cu adevarat pe picioare. nu-mi dau seama care e cauza, contactul cu launtricul meu e sporadic si inregistrez cu mintea zbaterile interioare fara a le constientiza sursele. de obicei, o iesire din tara ma pune pe picioare.

am terminat antologia granta de la curtea veche. autori britanici care promit. lectura antologiei a fost ca o plimbare care incepe in londra si se termina undeva pe pajistile inverzite ale scotiei. doar 3-4 proze nu mi-au placut. am descoperit foarte multa homosexualitate in literatura contemporana engleza. dupa ce am filmat documenarul despre ce inseamna sa fii gay in romania, acest “domeniu” mi-a devenit f familiar. intotdeauna am fost fascinant de tot ce presupune “celalalt”.

doua proiecte aparute din neant care, daca se vor intimpla, viata mea va fi mai alba, mai curata, mai stralucitoare. pina nu se concretizeaza, le tin undeva in sifonierul mintii, sub lenjeria de corp.

in ultima vreme nu prea am avut chef sa ma uit la filme. abia am reusit sa vad the pursuit of happyness, in trei reprize. will smith e excelent intr-un film care o cam da in patetic american. un perosnaj care nu ride niciodata vesel si ochii lui sint tristi mai tot timpul.
asta tine de arta actorului. ochii. ochii conving.
de la printul din bel air si independence day, smith face un salt urias. imi plac foarte mult actorii de comedie cind ajung sa faca roluri dramatice. sint mult mai motivati sa dea totul din ei.
treaba asta e valabila si in muzica. sint trupe eminamente depresive care au maxim un cintec, complet atipic, pe album reprezentind o explozie de veselie. de obicei, cintecul ala e ales drept single.
cel mai bun exemplu sint the cure care ajung pe radio sau in cluburi cu glumitze gen lullaby, close to me sau groaznica friday i’m in love, iar pe albume au piese care-ti ridica parul de peste tot. disintegration sau pornography sint albume pe care le voi asculta toata viata. am gasit pe youtube o superaritate cu the cure, dintr-un show de televiziune din anii ‘80. trupa cinta undeva in background, in timp ce pe scena e un moment de dans. frumos de altfel. e o inregistrare f. stranie pentru mine, e ca si cum l-ai avea invitat intr-un talk show pe robbie williams si in spate, dali ar face caricatura invitatului.

recitind ce-am scris in ultima perioada, ma descoper tot mai nostalgic.
si, de fapt, nu ma simt deloc asa. nu e bine sa-ti ignori trecutul, dar nici sa-l idealizezi. am regasit doua agende vechi pline cu numere de telefon ale unor persoane despre care nu mai stiu nimic. cum arata, cine erau. ce cautau ei in agenda mea.

de-a lungul timpului, am trecut prin atitea grupuri si medii, am iesit cu atitia oameni, am avut legaturi strinse cu multi dintre ei, iar acum dau cu furca prin capita amintirilor incercind sa-mi dau sema cine sint. mi-e foarte clar ca si cei care sint in jurul meu acum au toate sansele sa devina doar niste nume in citiva ani. cine naiba stie ce mai fac petre comanita, mircea manafu, fratii totolos, florin apetrei, madalina ion, pisica catalina, alexandru suruceanu, ioana, prima mea iubita din bucuresti, anda si mai nu stiu cum, robert popa, irina dragut, radu razvan, dana ion, carmen banciu si alti o gramada de oameni care au trecut prin viata mea la un moment dat? are vreun rost sa le regret absenta?

postez un fragment din majoratul meu din 1993. constanta, desigur. hotel parc. mai tin legatura cu maxim 10% dintre cei prezenti atunci.

da, ala cu plete sint eu.

nu prea scriu despre muzica, desi sint genul care sta permanent cu castile in urechi. toti sintem genul care face ceva. am observat insa ca, daca-i spui cuiva, “esti genul care…” tinde sa nege imediat. desigur, ar fi minunat sa fim unici.

ascult acum o tipa care pare un fel de tori amos mult mai dark, emilie autumn. beat pop, orga de bach in brandenburgice, piese in care house-ul se amesteca dement cu goth-ul… citez din Re: publik “a studiat vioara de la 4 ani, a publicat 2 volume de poezie, face ilustratii de carte pentru adulti, face design vestimentar “punktorian”. exact genul meu, mai ales ca arata ca o lolita gotica. la 28 de ani.

am gasit in Re:publik un articol despre Robert de Niro care concorda perfect cu opinia mea. toate vipuletele de revista colorata raspund Robert de Niro cind sint intrebate care e actorul lor preferat. grrr…
am aflat ca vor sa faca revista mai comerciala… ar fi mare pacat. ma regasesc foarte mult in stilul si preferintele redactorilor. nu cred ca vind insa mare lucru… e si singura revista pe care o cumpar.

in constanta mi-am cumparat, poate pentru prima oara, un playboy. boerescu a scris surprinzator de ok despre cartea mea. sau a procedat matur, nici nu stiu. imi este atit de indepartata si indiferenta perioada petrecuta la playboy, incit nici recitirea propriilor fragmente din roman nu-mi mai trezesc nicio senzatie. and there is no revenge in it.

in drum spre bucuresti am vazut apocalypto. pe laptop. un film perfect pentru drum. un film la care remarci performantele regizorale, frumusetea actorilor si violenta scenelor. care nu mi s-a parut deloc gratuita, desi inghiteam in aer si ma rasuceam in scaun de cite ori mai era crapata o capatina.

mi-am umplut o sacosa cu rulouri cu bezea, halvita si zorele din care voi molfai toata ziua.

cofetariile din constanta sint pline de surprize: am gasit rulouri cu bezea si zorele in cofetaria ghiocelul, ramasa neschimbata din anii liceului. ruloul cu bezea, alaturi de placinta cu brinza, cea rotunda, constituia gustarea de pauza. azi, plimbindu-ma agale cu un ziar sub brat, am dat peste un loc unde se vindeau sarlote… sarlote! poate ca sint specifice de dobrogrea, ca si eclerul vienez, dar n-am mai vazut prajiturile astea din adolescenta. le mincam la cofetaria romana, o cladire mare si frumoasa la al carei etaj se zvonea ca e bordel. si chiar cred ca era. la parter acum e o cafenea pub care se numeste godfather, cu mutra lui marlon brando insticlata pe geamuri. obsesia asta a constantenilor pentru mafie m-a amuzat intotdeauna.

detest amandinele.

cred ca as face superbani daca as deschide in bucuresti o patiserie cu produse din constanta. in fruntea galantarului ar sta, desigur, suberecul, la care merge un pahar de braga rece.

moscheea turceasca era inchisa. m-am zgribulit cind am vazut ca usa de la intrare a fost inlocuita cu una din termopan. credinciosii lui allah din romania sint insensibili la prostul gust. daca n-as fi vazut moscheile superbe din maroc si tunisia…

de inviere am stat in casa si m-am uitat la un dvd cu beowolf si grendel. bunicel. mi-e imposibil sa ma uit la orice film legat de viata lui isus si a celorlalte personaje din jurul lui. raspunsesem la chestionarul ala acum citeva zile si mi-am dat seama ca zgomotul cel mai nesuferit e cel de predica ortodoxa.

as putea sta in constanta ceva vreme, doar pentru mincare si liniste. ma intilnesc cu putina lume si bibilesc lenes la sitcomul despre viata unui vinzator de bilete de autobuz si la documentarul despre GS. n-am sunat mai pe nimeni dintre cei cu care ma pot vedea pe aici. avem vieti atit de diferite, incit rarele contacte sint complet nesemnificative. nu mi-e dor deloc de bucuresti si-mi planuiesc cu lentoare un drum in ukraina.

la carturesti s-au dat premiile Kult, un nume de care ma leaga ceva amintiri. premiile rasplatesc scriitori si traducatori de SF, gen literar care-l mincam pe piine in adolescenta mea prelungita care a durat pina 26-28 de ani. acum cred ca citesc cel mult 3-4 carti SF pe an.
nu mai intra.
mi-a facut insa placere sa regasesc o mare parte dintre oamenii care si-au pastrat aceasta pasiune dupa atitia ani, desi marea majoritate sint mai in virsta ca mine.
cind am coborit din mansarda carturestiului am dat de un alt grup de oameni cunoscuti, dintre “urbanii” bucurestiiului, veniti la o lansare-vernisaj. ca de atitea ori in ultima perioada, prea multa lume m-a ametit. nu-mi doream decit sa fiu acasa.
ca si aseara, dupa vizita la ikea, din care am iesit complet nauc.

imi place foarte mult casa mea. daca dorm o seara in alta parte, mi se face imediat dor de apartamentul 55 in care se intra printr-o usa vopsita in galben si albastru.

de cum am ajuns acasa m-am apucat sa gatesc ceea ce mai ramasese prin frigider, intrucit miine plec la constanta pentru citeva zile. in final, am pus in cuptor o budinca de vinete cu crochete de peste. deasupra am turnat iaurt. se pare ca mi-au prins bine creatiile SF de junete, sint inventiv acum in bucatarie.

a fost ciudat sa mai aud de KULT, mai ales ca anul trecut a iesit o antologie care fusese scrisa cu cel putin 4 ani in urma. nici nu mai stiam despre ce este vorba in textul meu. numele a venit de la costi gurgu, aflat acum undeva prin canada. mi-aduc aminte ca eu am tinut mult sa renuntam la hard sf si sa dam o orientare urbana sf-ului, gen care acum e foarte trendy si se numeste urban fanstasy. m-am indepartat de grup din momentul cind mi-am publicat “scriitorul a iesit la vinatoare” pe carui coperta este mutra sotiei lui costi, care era si art-director. am luptat din rasputeri sa evit aceasta coperta, dar boerescu, care era editor, m-a fortat sa o accept. gurgu si-a scos anul trecut un roman, retetarium, pe a carui coperta se afla, cine altcineva?, chipul adorabil al nevestei. desigur prelucrat in photo-shop.

maria alexe ma surpinde din nou aparind la acest eveniment, dupa ce am mai intilnit-o o data la concertul lacrimosa. sf, gothic rock, ce mai urmeaza, maria?
horia a fost f dragutz si mi-a adus o sacosa cu BD-uri frantuzesti. deocamdata profa de franceza m-a abandonat in favoarea alteia (a primit un job acaparator) dar inca nu mi-am sunat noua maestra in limba lui barthez. am ramas cu o singura lectie. stiu sa numar pina la zece si zilele saptaminii.

.