uBlog.ro

parca se misca ceva in cinematografie. dupa noaptea devoratorilor de scurt-metraj, un festival intreg (next) dedicat scurt-metrajelor. multa lume in sala, trei workshop-uri si multe filme. cum ar fi cele din studentie ale lui adrian sirbu si nae caranfil si inca unul extrem de amuzant cu florin calinescu extrem de tinar dindu-i replica (si o palma) lui florin piersic. si, desigur o gramada de afara. mi-au placut
1.the saddest boy in the world
2.patterns
3.euthanasia
din cite am apucat sa vad…

si scrisul si regia sint doua domenii ale indirjirii. nu e loc “pentru mi-ar placea sa…” sau “daca as avea timp, as… ” ca si in iubire, e ridicol sa spui “daca as avea timp as iubi” sau “ce mi-ar placea sa iubesc”. asa e si cu aspiratia catre literatura ori cinematografie. you’re in or out. desi sint o gramada de oameni talentati care ar avea ce sa spuna, dar nu sint in stare sa concretizeze vreodata.

whipping boy e o trupa irlandeza despre care nu am avut habar cum arata pina am descoperit you-tube-ul, god bless it. ascult piesa asta de zece ani si probabil ca nu mai voi satura vreodata de ea.

[]

e ora 20, simbata seara si nu vreau decit sa dorm zile in sir. iar cind voi fi trezit, sa-mi fi disparut gustul de amareala din gura. in ultimele zile am reluat jurnalul de hirtie pe care-l tin de la 14 ani. imi plac hirtia, lemnul, creioanele. mi-ar placea sa am un ipod de lemn. si mai putini oameni de hirtie in jur.

m-am trezit la 6 dimineata, m-am uitat la un film prost “five fingers” si m-am culcat la loc. am inghitit o sumedenie de timpenii zilele astea: snakes on plane (film de serie C cu samuel jackson), the woodsman (kevin bacon ostracizat de societate pentru ca molestat niste fetite), the clearing (roberd redford, batrin, domn si rapit de willem defoe), o gramada de nume mari in productii de duzina.

[object width="425" height="350">

rideam atit de tare in timp ce o filmam pe alex, incit m-am lovit cu capul de pragul usii. sticla aia de lapte mi-a pierdut-o cris de la marca inregistrata si de atunci n-am mai putut sa o inghit, mai ales ca nu a facut niciun efort sa-mi gaseasca alta. telefonul inca il mai am si functioneaza. de 6 ani.
pe alex am cunoscut-o in maroc, facea parte din echipa de voluntari care se ocupa cu predarea limbii franceze copiilor marocani din errachidia. ii mai ajuta sa se inteleaga, la sedinte, pe vorbitorii de franceza cu cei de engleza. vara trecuta a ajuns in romania si a stat la mine citeva zile. genul de etern wonderer. un de zile a fost profesor in lituania, ultima oara cind auzisem de ea era in germania. are tot timpul sa-si toceasca fundul prin birouri.

mi s-a facut dor sa o iau si eu din loc. am nevoie de diminetile alea, cind sint intr-un oras strain, fara program, fara nicio obligatie, cu o cafea mare in fata, uitindu-ma ore in sir la oameni, imaginindu-mi cum sint vietile lor si cum ar fi fost a mea daca as fi locuit acolo.

Anywhere I may roam
Where I lay my head is home

And the earth becomes my throne
I adapt to the unknown
Under wandering stars I’ve grown
By myself but not alone
I ask no one

And my ties are severed clean
Less I have the more I gain
Off the beaten path I reign

Roamer, wanderer
Nomad, vagabond
Call me what you will.

si mail de la murad. din maroc;
HI FRIEND nice to hear from you !!
So the trip will start on may the first week of may , but I don’t know
how it will cost I ve asked my friend about how it will cost because he
has been in Mauritania but I don’t know it wil cost much cause we will
find some places to stay and spend the night and maybe we can camp so
I knew that the trip from laâyoune to nouadibou in Mauritania cost
500dh = 50 euros ,
But I m planning to find a cheep old car that we could drive in the
trip !!
I will try my best it dipends of the price !!
Let me hear from you man and let’s get a plan I wish we could meet
again and do this trip together ;-)
Take care !

Dupa ce, in sfarsit, cinematografia romaneasca si-a capatat propriile „Oscaruri”, Premiile Gopo (care se vor decerna luni 26 martie), era aproape necesara aparitia unor premii care sa-i „premieze” pe cei mai slabi cineasti romani si creatiile lor.

Asa ca, CineFan.ro a lansat premiile „CAPSUNA DE PLASTIC”, create la propunerea forumistilor CineFan.ro, dupa modelul Zmeurilor de Aur din America, decernate cu o zi inainte de Oscar-uri.

La initiativa forumistilor, anul viitor acest eveniment va fi unul de amploare, in care castigatorii vor primi si trofee special create pentru munca depusa la aceste catastrofe cinematografice

Iata “castigatorii” primei editii.

Cel mai slab film:
Si totul era nimic…

Cel mai slab regizor
Cristina Nichitus – Si totul era nimic…

Cel mai slab actor in rol principal:
Denis Stefan - Pacala se intoarce

Cea mai slaba actrita in rol principal:
Anemona Niculescu - Pacala se intoarce

Cel mai slab actor in rol secundar:
Lucian Viziru - Lacrimi de iubire

Cea mai slaba actrita in rol secundar:
Nicoleta Luciu - Azucena, Lacrimi de iubire

Cel mai slab scenariu
Si totul era nimic

Cea mai slaba imagine:
Gabriel Kosuth - Si totul era nimic…

Cel mai slab montaj
Corina Stavila - Pacala se intoarce

Cel mai slab sunet
Anusavan Salamanian - Si totul era nimic…
www.cinefan.ro

cred ca una dintre campaniile care ar ajuta filmul romanesc in viitor ar fi si cea impotriva cristinei nichitus, care inca mutileaza inca aspirantii la regie din cadrul unatc-ului. si nu e singura. filmul care spune totul despre lipsa ei de talent a intrunit cele mai multe capsuni de plastic si aproape 800 de spectatori in salile din romania. cam citi oameni au fost in doua seri la noaptea devoratorilor de scurt-metraj.

am vazut duminica o conopida uriasa de plastic: 300. o stupizenie plina de efecte si lipsita de orice consistenta regizorala si scenaristica. in schimb, am gasit o carte frumoasa, oameni de hirtie, aparuta la nemira in afara oricarei colectii. de citiva ani, nu mai inghit deloc scriitori sud-americani si realism magic, dar salvador plascencia e proaspat pe o domeniu in care s-au afundat multi, cel al omniscientei auctoriale, a dumnezeului-scriitor care traieste in mijlocul personajelor sale. scrisesem si eu o povestire in genul asta, in scriitorul a iesit la vinatoare, in care personajul incearca sa-si omoare creatorul cu gloante de hirtie. pe la noi, cartarescu si, recent, radulescu, isi mai mingie personajele cu palme blinde in timpul prozei.

plecasem de acasa oarecum pornit sa ma amuz de pretentiile de oscar ale premiilor gopo. cosmarurile legate de mama din ultima vreme si lipsa de proiecte pe film ma fac de citeva zile sa pun, ca sa folosesc un pseudo-jargon foto-cinematografic, filtre intunecate oriunde imi indrept privirea.
si in ciuda faptului ca am fost ridicat de pe locul lui cristi marculescu de carmen mezincescu, care a spus pe un ton neprietenos ca e locul ei (asa ca n-o sa-i mai spun niciodata ca e persoana cu care ma potrivesc la fix pe gusturi muzicale si filme) si am fost nevoit sa ma intorc pe scaunul unde tragea infiorator curentul.
a fost o seara reusita (nu mai gasesc epitete decente care sa inlocuiasa ok-ul asta care mi s-a furisat in vocabular… nu e ok…) m-am bucurat ca am fost acolo si ca toate premiile alea aveau un rost. cel mai mult m-a bucurat gopo-ul lui andi vasluianu pe care eram sa ma asez cind am urcat in masina.
cam prea gros momentul festiv dedicat lui pintilie. merita, e un mare cineast care si-a pastrat luciditatea. parca, totusi, a fost prea evidenta preamarirea (si, din cite stiu din culise, ceruta si de el, ceea ce mi se pare dezamagitor)
la o masa din apropiere, doua doamne distinse isi turnau nu foarte pe furis, in timpul premiilor, un lichid tare dintr-o sticluta din aceea plata, de metal.
parfumuri bune, toalete nu intr-atit de extravagante ca sa fie ridicole, putini piscotari si multi multi multi oameni de film, mai ales dintre cei de genericul de final, despre care publicul nu afla niciodata.
as vrea sa scriu ca m-am intors acasa indirjit sa mai incerc ceva pe cont propriu…

totusi
un feedbak tonifiant dupa lectura lorgean:
Nu stiu de ce pula mea imi vine sa-ti scriu la ora asta in afara faptului ca
de-abia ti-am terminat cartea. Ei bine desi a trecut ceva timp de la lansare
cand am achizitionat-o (cred ca e singura carte pe care am cumparat-o pentru
mine vreodata) am citit-o cu sincope nu din cauza faptului ca nu m-a captivat ci
din cauza timpului.
Taticule, ai reusit! Felicitari…
M-ai facut sa citesc o carte dupa 4-5 ani cred..
Si inca una EXCELENTA!!
Ma asteptam sa ma distrez cand o s-o citesc (cel putin asa mi-ai declarat) dar
sa stii ca nu stiu de ce mi-a lasat un gust ciudat in gura pe care nu mi-l
explic in nici un fel datorita lipsei de experienta in ale cititului probabil
dar si a unor oarecare similitudini cu situatia mamei mele.
Ma gandesc la tine si la sanatatea ta, si poate soarta ne va mai surade in a ne
reuni cel putin la “evenimente mondene.
camacho

sint inscris de ceva timp pe un site de astrologie si primesc, in fiecare duminica seara, predictii pentru saptamina ce vine. se pare ca blogurile au ajuns sa fie vazute si de stele, dupa cum imi spune astrologul. mi-ar placea sa citesc blogul unui cititor de astre. nu la fel de mult ca pe cel al unui instalator. m-am saturat sa frecventez bloguri in care toti spun chestii destepte. sint anumite categorii de oameni care n-o sa ajunga niciodata sa aiba calculator, net si dorinta de a-si scrie gindurile sau descrie ziua de lucru. cum ar fi femeia de serviciu de la mine pe scara, un vinzator dintr-un chiosc de bilete sau fotograful cu caprioara din parcul cismigiu. in fond, toata treaba asta cu blogurile e un fel de big brother in care fiecare isi pune camerele de luat vederi cind si unde are chef.

You are a very glib talker, jean-lorin, and it is rare that there is any circumstance or predicament that you cannot talk yourself out of. But on Wednesday, the Moon in your sector of communication squares Venus, and you might have to struggle to explain your recent actions. It’s possible that you said or did something that upset a sibling, a close relative, or neighbor, and you might have a hard sell when you try to tell this person why you did what you did. In all truth, your actions may be perfectly justified, and it is possible that the person you are dealing with is extremely judgmental. In that case, you may have to state your case and then move on, something you are very good at doing. On Saturday, Pluto goes retrograde for the next six months, and you could find that a rival or competitor bows out of your life, at least temporarily. On Sunday, you might get a chance to upgrade your status in the community. Your opinion could be asked for in a newspaper article, or you might ESTABLISH YOUR OWN ONLINE BLOG and receive quite a bit of notoriety in your circle once you do, as your ruler, Mercury, conjuncts Uranus in Pisces.

ca tot am bautut cimpii cu astrele, postez o marturie cutremuratoare din domeniu. e deja cunoscuta pe net, dar nu pot sa nu remarc ca pe individul care abereaza in sti mare il cheama lorin: http://www.youtube.com/watch?v=fwJ5KTFWf5g. are embedding disabled by request. probabil de la gorilieni…

locul unde imi place cel mai mult sa merg la vizionari de presa e cinemapro. e si singurul brand legat de acest trust care mi se pare ok. am renuntat sa ma uit la protv cu ani in urma, iar experienta angajarii in trustul lui sirbu mi-a strins suficienta flegma in git, cit sa nu-mi mai doresc vreodata sa am de a face cu tot ce tine de mediapro.
cinemapro arata foarte bine. mai are o mare calitate: e aproape de casa. georgiana e cel mai simpatic si vesel pr de film pe care-l cunosc. si mai are o calitate: e din constanta. imi place sa-mi incep ziua mergind la film. foarte important: la cinemapro ai floricele, cafea si cola. moca. un rasfat pentru cinefili.
ieri am vazut the good sheperd-ul lui robert de niro. nu-mi place de niro. dupa 1990 nu a mai facut niciun film important si totusi e intrat intr-un panteon care-l transforma, alaturi de al pacino, intr-o zeitate vie. mi se pare actorul clasic de hollywood, de defilat pe covoare rosii pentru ca a facut in anii ‘70 niste filme exceptionale. nu cred ca e suficient. toti actorii mari fac si comedii romantice, dar de niro balteste numai prin block-bustere.
in the good sheperd e regizor. si se descurca onorabil. desi extrem de lung 2.30h, filmul nu plictiseste. se vede ca de niro a luat lectii de la scorsese. apar o sumedenie de actori de prima mina, inclusiv un joe pesci de nerecunoscut. e un fel de bildungs film, pe doua planuri: viata lui edward wilson, om cheie pentru CIA si aparitia si formarea CIA-ului ca institutie. pe final, e o timpenie de-aia tipica americana, in care CIA e comparata cu Dumnezeu, pentru ca nu se pune niciodata articolul “the” cind se vorbeste despre. in afara unui mare gol de scenariu (edward wilson are un fiu pe care-l iubeste f tare. la un moment dat, asta e cit pe ce sa se insoare cu o negresa din congo aparuta din neant. madam se dovedeste a fi si agent kgb pe deasupra), filmul e chiar delectabil, iar matt damon e la fel de bun ca in talented mr ripley, in rolul unui personaj tacut si interiorizat caruia i se spune “mother”.

hm. acum niste ani, eram disperat dupa angelina jolie. mergeam atit de departe, incit spuneam oricui voia sa asculte ca sintem nascuti in aceeasi zi, desi ea e pe 4 iunie, iar eu pe 5. amindoi in 1975. joaca si ea in the good sheperd si am constatat ca am ajuns sa nu o mai suport. parca e o papusa gonflabila, cu 2-3 mimici, umflata de media.

sa stai 30 secunde uitindu-te la un cuvint ca janvier si pe urma sa pronunti o aberatie, asta a facut-o si pe diana sa rida. o, doamne, e atit de amuzant sa invat zilele saptaminii si sa numar pina la 20. vingt? de unde pina unde? sau anotimpurile… ce impleticeala… si H-ul? ce-aveti cu el, oameni buni? de ce-l mai tineti in alfabet daca il ignorati? vinde-ti-l olandezilor sau arabilor care maninca H pe piine.
ca sa imi iasa cit de cit pronuntia trebuie sa vorbesc ca sa si cum as parodia o cucoana fandosita. cita vreme ma distrez, o sa invat ceva.

azi nu am iesit deloc din casa decit pina la angst ca sa-mi cumpar cafea si dulciuri. am terminat de scris articolul despre anticonsumerism care mi-a iesit de doua ori mai lung decit mi se ceruse. am gasit o chestie misto in no logo, care-mi alimenteaza resentimentele fata de fatarnicia publicitarilor. asta e misto, pentru ca e sincera si vine de unul dintre ei: helen woodward.

“cind faceti reclama unui produs, nu vizitati niciodata fabrica unde este facut. nu-i urmariti niciodata pe muncitori la lucru pentru ca, vedeti voi, atunci cind stii tot adevarul despre un produs, despre tot ce se petrece in interior, devine foarte greu sa scrii abureala superficiala care sa-l vinda”.

mie mi s-au parut intotdeauna publicitarii ca muncitorii care lucreaza intr-o fabrica de gloante. nu apasa ei pe tragaci, pentru ca fac, chipurile, o munca abstracta, creativa, dar produsele mintilor se aduna in suvoiul care spala creierul la tv, radio sau pe billboard-uri, mash-uri etc. ca sa nu mai vorbim, si aici revin la citatul de mai sus, la faptul ca nu te poti mindri ca ai facut un spot la nike, cind pantoful ala e produs de un copil tinut in conditii de sclavie. una dintre cele mai smart chestii facute de hacktivisti a fost sa le arate amaritilor din fabricile asiatice tricourile produse de ei pentru 15 centi pe ora, eticheta cu pretul din magazinele americane. reactia lor filmata a devenit material de baza pentru ad-bustersi si a atras atentia asupra duplicitatii brandurilor mai mult decit orice altceva. pentru ca, in comunicarea lor, brandurile vind chestii gen libertate de exprimare, fii tu insuti si alte bull-shitturi care au la capatul lantului chiar niste oameni in lanturi.

e aproape ora 11 noaptea si fac un interviu pe mess cu gontz pentru o revista auto emocion. misto tehnica asta. daca nu stiti de gontz, bagati un ochi la http://gontz.com/

in cele din urma, o dau tot in jurnalistica. ca de o femeie de care fugi toata viata timpul si linga care sfirsesti la altar, zimbind strimb.

Cind aveam 16 ani, cel mai bun prieten meu, Robert, incepuse sa ia meditatii de franceza. Vocabularul lui se extindea in fiecare saptamina. Cuvintele si expresiile pe care le invata incepusera sa-i dea pe dinafara. Robert se slujea de fragmente din limba lui Moliere, Papin, Le Pen in orice de situatie, chiar si in cele in care nimeni dintre cei prezenti nu vorbea franceza. Mai tirziu s-a apucat de italiana si a inceput sa imite felul de a vorbi al mafiotilor. Nu putea fi alt personaj decit Nasul. |si imagina mici scenete cu prietenii in care el era marele sef, iar eu mina lui dreapta. Mai am citeva casete video filmate pe strada in care parodiam o inspectie nazista, un reportaj la un antrenament al unei echipe italiene de fotbal si tiganii din cartierul lui. A fost o perioada foarte stimulativa. Rideam mult, in special de tipii mai fraieri din gasca noastra, descopeream muzica, petrecerile, alcoolul, fetele si mai ales cinismul.
|n perioada aceea ma vizitam cu Robert foarte des, vorbeam zilnic la telefon si mergeam la toate petrecerile impreuna chiar daca era invitat numai unul dintre noi. Obisnuiam din cind in cind sa dormim unul la celalalt si sa discutam toata noaptea. De multe ori, dupa ce ne desparteam, ma suna imediat cum ajungea acasa. Pe caietele mele de scoala gaseam expresii si citate in franceza. Avea un scris nevrotic, cu punctele de la i sau j transformate in cercuri mari, cit un a. |n loc sa-mi propun sa le invat, in scurt timp am ajuns sa urasc cele doua limbi nefiresc de latine. |n scoala generala si liceu facusem limba rusa si, dupa 1989, ma straduisem sa o uit. |mi reusise atit de bine incit nu mai puteam citi alfabetul slav, iar in clasa a douasprezecea nu mai stiam decit sa numar. Silabiseam cu greu un propozitii simple, desi in clasa a VII-a ma descurcam suficient de bine ca sa corespondez cu o rusoaica adevarata. |ntr-o zi, profesoara de rusa venise si ne intrebase daca vrem sa ne scriem cu copii sovietici. |mi alesesem o fata care locuia in orasul Perm. O chema Polina Parsina. |mi trimisese o fotografie alb-negru, din cele tip buletin. Avea breton, buze subtiri si strinse si ochii probabil albastri. Parea foarte incordata. Ne-am scris cam un an de zile, probabil despre cit de frumos este sa cresti intr-o tara multilateral dezvoltata.
Niciodata nu am fost la fel de deschis fata de cineva cum am fost cu Robert, nici chiar cu o femeie. |n ultimul an de liceu, Robert a lasat lectura memoriile lui Edmund Hillary si colectia de National Geografic pentru aforismele seducatoare ale lui Cioran la care ajunsese, oare?, tot prin limba franceza. Discutiile noastre au devenit mai interesante, dar deja personalitatea lui ma sufoca. Era genul de persoana care vroia sa fie tot timpul capitan de echipa, iar eu nu ma simteam bine decit practicind sporturi individuale. Am inceput sa raresc intilnirile cu el, iar la un moment dat chiar l-am evitat, atittudine pe care nu mi-a iertat-o niciodata.
Dana era studenta la jurnalistica. Cind am cunoscut-o era iubita unui prieten, de care s-a despartit de cum s-au mutat amindoi in Bucuresti. |n perioada aceea, Dana nu se prea descurca cu banii. Schimbase cinci locuinte intr-un singur an. O invitasem odata la o petrecere si de atunci ramasesem impreuna. |n vremea aceea, iubirile studentesti durau mai mult. Danei ii placea sa bea la fel de mult cit ii placea sa fumeze. Era baietoasa, in sensul ca avea simtul umorului. Viata cu ea era distractiva si distructiva. La un moment dat, arborele ei genealogic uscat si neroditor daduse un fruct surprinzator: o bunica aparuta din neant, cu vocatie aristocrata si o avere considerabila. Situatia ei financiara cunoscuse o imbunatatire spectaculoasa, iar caracterul ei s-a modificat invers proportional. Un prieten de-al bunicii, un francez mai batrin decit Hanul lui Manuc, a inceput sa-i faca curte, iar ea ii raspundea prin gratioase batai de gene. Babalicul o suna de citeva ori pe zi si, in momentele cind eram in preajma ei, eram nevoit sa o ascultind palavragind in limba aceea imposibila, pe care pina si Cioran o vorbea cu un accent ingrozitor, desi scria intr-un stil impecabil. Ieseau la restaurant, la concerte, si am vazut multi zori mijind asteptind-o, dar nimeni nu mi-a spus povesti. Ne-am certat de multe ori, spre disperarea lui Gilu, colegul meu de apartament de atunci, care pleca din casa ca sa nu ne auda. Mai tirziu, cind relatia noastra ajunsese in scrumiera, i-am povestit unui prieten scriitor despre viata mea alaturi de ea. Nesimtitul a scris o povestire in care folosit numele noastre reale. |n prima faza, m-am enervat ingrozitor si ne-am certat. Citiva ani mai tirziu, cind Dana devenise o amintire de ierbar, ma amuzam recitind lucruri pe care le uitasem de mult din viata mea.
Mult mai tirziu, am nimerit intr-un cerc de prieteni francofoni.
(Lorgean, editura Polirom 2007)

am pus fragmentul asta din Lorgean pentru ca in seara asta voi face primele doua ore de franceza din viata. sper sa-mi elimin aceasta mare frustrare si sa pot face fata in curind unui minimum de conversatie in aceasta limba pe care am detestat-o atit de tare. nu cred ca o sa ajung sa-l citesc pe houllebecq in original, dar nu o sa mai pronunt numele vreunui scriitor sau fotbalist ca si cum as incerca sa maninc supa cu ochii inchisi.

piinea fara sare asortata brinza nesarata imi va ramine pe veci ca fiind reprezentarea fadului. dupa 4 zile in care am incercat sa ramin fidel recomandarilor medicului, in seara ce tocmai s-a scurs mi-am taiat o felie groasa de sunca in care se acumulasera droburi intregi.

apartamentul meu s-a transformat din nou in ministudio. de data asta, pentru o emisiune intitulata alegeti romanii. a trebuit sa vorbesc, fara niciun chef, de carti si satisfactiile aduse de scris… am aberat cu gratie, intr-un limbaj de pal. la ora 12.00 imi beam inca relaxat cafeaua cu andreea, la 12.05, casa era invadata de o echipa formata un sunetist, cameraman, electrician si producatoare. m-a bucurat mult faptul ca producatoarea ajunsese la mine gasindu-mi cartea in librarie, fara sa citeasca vreo cronica sau promovare pe undeva. asta inseamna ca a reusise sa treaca peste prefata anosta si negativa, pentru care primesc in continuare feed-backuri dintre cele mai proaste.

recitesc fragmente din tentatia inocentei a lui pascal bruckner. inca imi place. mi-am burdusit masuta cu volume gen fericirea ca obligatie de francoise brune, mcdonaldizarea societatii sau cartea neagra a brandurilor in vederea unui articol pentru o revista. mi-am tot facut notite in ultimele zile, iar ieri am cumparat din libraria noi biblia anticonsumeristului - no logo-ul lui naomi klein. imi prinde bine sa lucrez la textul asta, n-am mai scris de multa vreme ceva care sa presupuna sinteza si discurs logic.

desi cam acelasi lucru fac si cu documentarul despre grupul sanitar unde sint la faza in care selectez fragmente din cele citeva ore bune de interviuri. asa s-a dus toata dupa-amiaza si cind m-am dezmeticit, pierdusem pentru a doua oara serialul the office. grrr…

atasez un bucata dintr-o falsa conferinta de presa, varianta bruta. suna ca falsa broasca testoasa din alice in tara minunilor. sau ca falsa mincare fara sare.

[]

am reusit sa ma trezesc la timp ca sa ajung la un curs la litere. zoologie mitica. suna atit frumos, incit nu i-am rezistat chemarii. m-am asezat cu irina in ultima banca, incercind sa trec cit mai neobservat (imi pusesem tricoul cu incognito). desigur, cind ai barba, 1.85 si esti singurul individ intr-o incapere cu vreo 40 de fete, acest lucru este nu este tocmai usor de realizat. profesoara a fost ok, nu a facut niciun comentariu. oricum e saptamina zilele deschise la facultatea de litere, desi cursul ei nu facea parte dintre cele la care se putea intra liber. s-a vorbit despre boi, tauri, bivoli, coarne, apa, cerbi, vise, legende grecesti si romanesti, tipologii ale miturilor de infiintare de orase sau natiuni, subiecte care mi-au retrezit nostalgiile de tinerete, cind voiam sa fac o facultate de istoria religiilor si imi cumparam toate volumele din domeniu ce zac acum prafuite in raftul dedicat. nici macar acum nu exista aceasta disciplina in vreo facultate, doar cursuri la filosofie si teologie. asta intr-o tara care i-a dat pe eliade si culianu.

e ceva in locurile astea studentesti care ma energizeaza. oameni tineri, neintrati in orare fixe de lucru, care inca si-au consumat nervii si creativitatea prin redactii sau birouri. care inca isi propun lucruri si pentru care viata e inca o necunoscuta. care inca viseaza sa faca si nu au ajuns sa fie dezamagiti ca nu si-au realizat visele tineretii. desigur ca marea majoritate vor ajunge in aceasta situatie, dar ei inca nu stiu asta.

de’aia prefer sa maninc la cantinele studentesti decit la bistro ateneu.