citesc cartea jeg a lui irvine welsh si simt ca ma umplu de jeg. asta inseamna ca e buna si personajul bruce robertson e autentic. dupa citeva pagini simt mincarimi pe piele. “creca stiu celputzin un imputit de bulangiu care sa fi fost superimpresionat de cartulia asta de rahat si asta se vedentot comportamentu lui de cacanar, sa mor io daca nu l-am ginit corect pe putzoi”
cam asta-i stilul cartii.
filmul zilei, printre bocaniturile celor doi indivizi care sudau tevi in bucatarie in vederea dotarii congelatorului in care locuiesc cu centrala termica, a fost teacher’s pet, cu clark gable. un motan batrin si simpatic, inca sarmant la mai mult de 50 de ani cit are in film. joaca rolul unui redactor sef de ziar care nu are scoala si intra in conflict cu o dama bine care preda jurnalistica. ca si mine, personajul lui crede ca nu e nevoie de facultate ca sa faci jurnalistica. e nevoie de un pic de bun simt, o gramatica aproximativa, oaresce placere in a minui cuvintele (dar esentiala) si, ceva curiozitate pentru ce e in jur. in rest, regulile de baza pot fi predate in mai putin de o saptamina. cind intilnesc un absolvent de jurnalistica, mi se pare ca omul ala ar fi putut sa faca orice altceva. cind intilnesc un jurnalist, inseamna ca e pasionat de meseria lui. mda, cred ca asta e intrebarea, daca e meserie sau profesie… i don’t care…
mi se pare ca anul asta am inceput o autoterapie inconstienta, bazata pe contactul cu oameni pe care viata ii aruncase la recycle bin, cit si pe recrearea unor situatii sau mers in locuri care in trecut imi provocau angoase. si functioneaza. probabil ca testul suprem de impacare cu lumea va fi sa-i zimbesc sincer claudiei. hmmm. mai e mult.
de cite ori merg in constanta, practic doua ritualuri instaurate de ani buni. primul este revizionarea unor casete cu seinfeld pe care scrie 1999. rid la fel de de tare de fiecare data. ce-l de-al doilea consta intr-o plimbare, singur sau insotit de un prieten, prin peninsula, pe linga liceul eminescu, prin piata ovidiu, intotdeauna pe linga casa alicei. alice e o fata de care am fost indragostit in liceu, ca mai toti baietii din vreo 3-4 generatii. acest fenomen le facea pe restul fetelor sa o deteste, pentru ca eram intr-un liceu de fete si nu era prea frumos ca putinii masculi sa tulbure la feromonii emisi de o singura persoana. ne-am sarutat o singura data, la un majorat, in timpul unui blues care nu anunta nimic, apoi m-a ignorat cu gratie. in dimineata de dupa acel party (cindva prin aprilie 1993), am mers pina la ea acasa de unde am fugit fisticit dupa 5 minute. cred ca refacut in ultimii ani acel drum de zeci si zeci de ori in ultimii 12 ani si de fiecare data m-am uitat cu multa emotie la ferestrele ei, nemaistiind daca mai locuieste acolo. niciunul dintre putinii cunoscuti ramasi in c-ta nu mai stiau nimic de ea si a devenit treptat un fel de legenda urbana personala, cazuta tot mai uitare. mi s-a intimplat sa trec pe linga casa ei si sa nu mai inregistrez unde sint, ca un credincios care se roaga din obisnuinta, uitind cui se adreseaza.
simbata seara, de ziua lui, tata a pus caseta video cu majoratul meu. la un moment dat, m-am vazut dansind cu alice (ramasesem prieteni, asta se intimpla in iunie 1993). mi s-a uscat gitul instantaneu. dansam cu obrajii lipiti si miinile ei ma mingiiau usor pe spate. mi-aduc aminte ca asta a fost cel mai puternic moment din noaptea aia si l-am retrait aproape la fel de intens dupa 14 ani. dupa ce invitatii au plecat, am luat o carte de telefon din 2004 si i-am gasit numele maica’sii. am sunat si am intrebat daca pot sa vorbesc cu alice. la telefon, mi s-a raspuns. mii de tunete, mii de fulgere, de butoaie cu rom, de ancore si de picioare de lemn.
vorbeam cu alice.
parca as fi sunat un personaj de-al meu.
am vorbit vreo 10 minute si am stabilit sa ne vedem a doua zi la o cafea. mi-a spus sa sun miine dupa 12. dupa ce am inchis, eram atit de surescitat incit n-am putut sa dorm pina la 3 dimineata, lucru care s-a dovedit creativ, pentru ca am pus la punct conceptul pentru lansarea cartii. am sunat-o pe Alice la 12 si 20. am lasat sa sune de trei ori si am inchis.
