galeti de lacrimi
mi-era dor de sala aia mica de la studio. am intirziat 5 minute si in urmatoarele am molfait o merdenea, dar nimeni nu a intors capul. little children - de vazut. pe masura ce-l urmaream, ma gindeam ca nu stiu cum sa-l incadrez - aduce oarecum cu american beauty, are niste elemente de comedie romantica si citeva de thriller, date de prezenta unui pedofil jucat de un tip pe nume jackie earle haley, socotit pe vremuri un copil minune. un voice over cu o voce pe care vrei sa o reauzi. si, pentru prima oara, mi-a placut de kate winslet, pe care, pentru faptul ca a jucat in titanic, am pus-o pe lista maronie pe vecie. acelasi dispret il am si pentru leonardo di caprio pe care niciun film nu mi-l va face vreodata simpatic. desi in aviatorul a fost decent.
pe seara, dupa ce am rinit prin molozul zilnic, am ajuns la ocs, la miercurea deja traditionala de film. dragos bucur a ales dancer in the dark. il vazusem acum 5 ani, ma impresionase foarte tare si mi-am jurat ca nu o sa-l revad niciodata. de data asta, nu mi-a mai produs nicio emotie. in timpul filmului am admirat fetele marcate ale celor din jur si am mincat din bomboanele mariei. dupa ce s-a terminat, am avut o interventie (trebuia oricum sa moderez) care i-a cam indignat pe cei prezenti (dar i-a tinut sa nu plece) in care am spus ca von trier e un mare manipulator si ca mi se pare povestea e regizata in asa fel incit sa smulga lacrimi.
si smulge.
galeti
imi plac foarte mult musical-urile, dar muzica din film nu mi-a spus nimic. bjork joaca foarte bine, dar vocea ei imi suna enervant. ca si radiohead, mi se pare supraestimata de un anumit gen de oameni.
cel mai tare musical pe care l-am vazut vreodata e hedwig and the angry inch. facut in 2001, regizat de actorul din rolul principal, john cameron mitchell.
