e foarte mic
pina acum citiva ani aveam o parere destul de proasta despre literatura scrisa de femei. lirism excesiv, incapacitatea de a construi si alte tipologii de personaj decit cele personale, pierderea in detalii neinteresante, lipsa unui plot real, cam astea mi se pareau pricipalele defecte , aplicabile desigur la orice scriitor, indiferent de gender (mai putin lirismul, ma enerveaza in general strutocamila numita proezie).
poate ca din acest motiv ramin tot mai placut impresionant de carti cum ar fi cele ale Monicai Ali sau Amy Tan la care se cunoaste ca, pe linga talentul nativ, sint trecute prin niste scoli de creative writing. si, desigur, Carson McCullers, care la 23 de ani a scris “inima-i un vinator singuratic”, absolutly gorgeus.
“de parca unii se nasteau goi pe dinauntru si aveau in inima o gaura care producea muzica atunci cind in ei era pompata rasuflarea urii si a nebuniei”
din michelangelo electric, de sarah hall, carte pe care am citit-o in vara, pe malul Rhinului, bind bere-cola si starshittingu-ma in muzeul gutemberg.
dar inca n-am intilnit nicio scriitoare romana care sa-mi placa for real (ca daca scriam “cu adevarat” faceam cacofonie)
mi-am lipit pe usa o hirtiuta pe care am scris foarte mic “aici scrie foarte mic”. cei care vin si suna (colindatorii, martori iehova, preoti, femeia de la lumina, vecini) se uita si citesc si parca isi aud vocea interioara care spune “aici scrie foarte mic”. ma uit prin vizor la fetele nedumerite.
