uBlog.ro

sint fascinat de aeroporturi. printre momentele in care ma simt cel mai viu sint cele in care stau intr-un aeroport privind afisajele cu destinatii. insiruirea de orase si tari imi da o stare de surescitare pe care nici macar calatoria in sine nu mi-o ofera. de fapt, sint fascinat de posibilitatea calatoriei in atitea locuri, de faptul ca in cinci minute 200 de oameni vor porni spre beijing, peste 10 minute altii se vor imbarca spre san francisco in timp ce se anunta check in-ul pentru edinburgh, frankfurt si nicosia. as fi putut petrece foarte mult timp in aeroportul din casablanca, de unde se zbura spre toata africa, catre orase de care nu auzisem si care practic nu exista pentru mine, pentru ca nu le voi strabate niciodata. am credinta asta, ca locurile in care nu am ajuns pina acum, nu exista. ma amuza, de exemplu, cei care spun ca paraguay e o tara reala. nici macar nu ma indoiesc ca ar fiinta.
aeroportul mi se pare un excelent loc de alteritate, de uitare a tot ce tine de propria persoana.

*

in dupa-amiaza asta am avut sedinta la emisiune. eram patru oameni plictisiti si nimeni nu scotea o vorba. dupa ce am desenat un maimutoi intr-un carnetel, am spus ca e clar ca toata lumea nu e interesata sa lucreze la aceasta emisiune, ca nu are rost sa ne prefacem ca ar fi altfel si ca ar fi decent sa o recunoastem acest lucru pentru ca sa realizam cele citeva emisii ramase cu un dezinteres onest. cind am iesit din incapere, imi miroseau hainele a lehamite. rar am intilnit un loc unde oamenii sa fie mai putin interesati de produsul final. mai toate ideile propuse pina acum s-au transformat in niste supe knorr, facute cu apa caliie.

*

ultimele doua seri le-am petrecut in doua grupuri de prieteni complet diferite. luni am jucat bowling, dupa mai mult de un an, cu capatos si ionut. de cind am vazut big lebovski am devenit un mare simpatizant al acestui sport (scena in care turturo/jesus linge bila si cea in care-l ameninta pe lebovski e geniala. si pictura vaginala e de mare senzatie. si…). ca si biliardul, la noi e un sport de cocalari… dar asta nu ma face sa nu ma simt entuziasmat de cite ori ma aflu in fata unor popice si imi aleg bila care sa mi se potriveasca. cu capatos nu ma mai vazusem de mult si m-a tot intepat ca am scris de el intr-un post mai vechi, cind o luasem razna la vederea cafenelei turabo. capatos, ca si vali crisbasan sint oamenii care, in orice stare, cind le vad numele pe ecranul telefonului, ma binedispun instantaneu. intotdeauna pluteste ceva cald in preajma lor, o dispozitie pe care momentele mele de ciufutenie nu au indepartat-o niciodata. aseara am fost la ion acasa, un loc vesnic primitor. probabil ca gasca lor e grupul in care ma simt cel mai bine, in care sint firesc intotdeauna. in weekend, dupa ce mi-am facut niste analize, am ajuns in berceni, locul pe care l-am urit cel mai mult in viata mea. inca mai am in buletin adresa Urucu Adrian Dan, erou mort la revolutie si un barbat foarte frumos, dupa cum am aflat de la o doamna medic dermatolog in timp ce imi examina coatele. nu mai calcasem acolo de ani buni, evitindu-l ca pe un lagar din care as fi evadat. ma asteptam sa fiu cuprins de sentimente negative, angoase… nimic. mi-am cumparat niste pufuleti si snitel de la un fast food si am plecat cu metroul din piata sudului. cind stateam in berceni aveam foarte putini prieteni si multe crize de rinichi.

1. un fragment din acest blog poate fi gasit pe un site oficial, cel al ziarului 7+. desigur, nu mi-a cerut nimeni acordul. I don’t care anyway.
2. ca orice narcisist, mi-am dat numele pe google si l-am gasit pe wikipedia la lista colaboratorilor de marca ai ziarului cotidianul. ciudat, pentru ca acest ziar a renuntat la colaborarea cu mine, dupa un singur articol(un interviu), platit foarte prost, fara niciun motiv. imi place oricum si-l cumpar constant, nu doar in ziua de miercuri.
3. truman capote si cristopher isherwood au doua nuvele/romane cu un subiect identic: prietenia dintre un scriitor aflat la inceputuri si o demoazela plina de personalitate, de obicei colocatara, care se prostitueaza umblind cu barbati bogati. breakfast at tiffanys si, respectiv adio, berlin. intre ei nu se intimpla nimic, doar se sustin unul pe altul, ducind o viata boema, vesela si paupera. as face un experiment si i-as da cuiva sa citeasca una dintre ele in care as pune numele personajelor din cealalta, devenit o extindere a ei; sint absolut convins ca nu si-ar da seama. prietenia asta are ceva dubios, nu pare veridica fiind lipsita complet de sexualitate. faptul ca si truman capote si cristopher isherwood au fost gay explica insa totul.
hm, am locuit si eu cu o fata de genul asta, dar nu avea personalitatea fascinanta a caracterelor feminine din textele celor doi. umbla cu straini bogati si ne-am inteles bine cita vreme am impartit acelasi apartament de linga sala palatului. intr-o zi a adus un motan caruia i-am spus relu si care mai traieste si acum prin curtea casei de la osmancea. intre noi nu s-a intimplat nimic in timpul sederii, dar dupa ce ne-am mutat am facut sex o singura data, in noua mea casa de atunci, de pe maresal averescu. in romanul meu i-am spus clara, dar nu i-am dat deloc trasaturile reale.
4. exista weekenduri minunate. al meu a inceput de joi, de la petrecerea 24fun si nu s-a incheiat.

pe la ora 18.00 messengerul incepe ca pufaie: toti amicii mei angajati dau sign out; lista de membri activi se reduce la citeva nume, de oameni constiinciosi sau jemensifisisti. dupa 10 intra in priza cei care stau in state si maniacii care si-au tatuat icon-uri de mess pe creier.

a inceput serialul the office pe tvr2. briliant. de altfel, tvr doi are cam cele mai bune produse de televiziune la ora actuala. si un mare avantaj: e gratis. il prind cu antena de camera, ca tot nu mi-am pus cablu, desi imi face cu ochiul oferta dolce. am descoperit, in schimb, shoppingul pe internet: imi daduse taica’meu bani pentru un cuptor cu microunde si mi-am dat seama ca imi e extrem de lene sa car o magaoaie de 15-20 kile pina la mine, mai ales pentru faptul in zona mea nu-i niciun magazin de profil. m-am dus o data special pina in carrefour ca sa-mi iau si m-am intors cu doua sacose de mincare si o pereche de blugi uriti si ieftini pe care o sa-i port cind o sa muncesc gradina. nu ca as avea una.

dupa care

am gasit un site de cumparaturi pe net. am comandat, am primit un telefon ca nu aveau produsul pe stoc. apoi, pe alt site, www.smartshopping.ro s-a produs clicul care mi-a adus, 3 zile mai tirziu, cuptorul pe masa din bucatarie. Long live internet. imi vine sa comand acum orice, si hirtia igienica.

aseara party animal la petrecerea 24fun. azi ochii mici si stomac strimt. zorii mijisera de mult si seherezada a plecat la serviciu.

Dragii mei,
Casa de discuri Zone Records nu mai exista.
Ca toate lucrurile bune, a fost sortita disparitiei… dar nu esecului.
In ziua de azi, gunoiul rezista cel mai bine, se adapteaza permanent si se extinde.
Ultima ramasita a companiei Zone Records este aceasta adresa de e-mail, minel@zonerecords.ro, care de miercuri, 24 ianuarie, va disparea si ea.
De acum incolo, noua mea adresa de e-mail este minel@funtime.ro
Sigur ca mai raman, pe rafturile caselor voastre, si cateva discuri produse de Zone Records in aproape 10 ani de activitate, majoritatea bune, dar si cateva mai putin grozave.
Aveti grija, muzica e o specie pe cale de disparitie si nimic n-o poate inlocui!

minel aparea pe vremuri intr-o emisiune muzicala pe tvr alaturi de godoroja. pe vremea cind colindam casele de discuri pentru pagina de muzica din playboy, poposeam lunar in sediul zone records de pe 1 mai, dupa ce-mi luam doi covrigi de la un chiosc. minel era un mare personaj, ciufut si simpatic, plin de toane si pasionat de muzica. la zone records gaseam mai multa muzica rock ca in alta parte. ca si A&A records, era un loc unde mergeam cu placere, dupa ce-l anuntam pe boe ca miine vin tirziu la birou ca fac turul caselor de discuri si editurilor. nu-mi lipsesc acele timpuri, dar simt o strigere de inima cind locuri si oameni se dezintegreaza pentru totdeauna. cred ca de asta scriu atit de personal, in primul rind pentru mine, pentru a pune pe still perioade din viata.

in ultimele zile am ascultat mult johnny cash, in special hurt, un cintec anost al lui trent reznor, transformat genial de johnny. are si un videoclip, facut de Mark Romanek (tot de el, Scream - Michael cu sor’sa) nu foarte inspirat, dar destul de emotionant.
TRIVIA: Romanek was so deeply affected by Johnny Cash’s cover of Trent Reznor’s “Hurt”, he offered (and begged) to shoot the video for free. Upon doing so, he sent the video to Trent Reznor. Reznor was in session with Zach de la Rocha (of Rage Against the Machine fame) at the time, and they were reportedly so awestruck emotionally that they had to leave the room and recuperate, Reznor himself being moved to tears. The video itself features footage of a decrepit Cash at the flood-ravaged House of Cash Museum interspersed with footage from Cash’s personal collection of himself in his youth. This masterpiece of a video has since found itself in heavy rotation on both VH1 and MTV.

la ziua mariei am fredonat compulsiv I Hurt Myself Today pina in momentul declansarii isteriei babirusei.

timp de 2-3 ore am stat in bucataria de la ota (devenita nemuritoare datorita filmului Principiul Dragostei Comunicante si terfelita acum pe feeder) si am fabulat despre animalul numit babirusa, despre care nimeni nu stia ce este (cu exceptia ivanei, care ne-a spus numele lui in sirba). la masa s-au perindat vreo 4-5 persoane (pe linga grupul de 5 initial). persoana noua care se aseza la masa afla despre babirusa de la ultima careia i se povestise despre acest nu tocmai mitic animal. evident, versiunea repovestita era considerabil diferita de cea initiala.

ce s-a stabilit despre babirusa este ca e un porc usor spinos, mai mare ca de obicei si care se inmulteste din 3 in 3. se hraneste prin fagocitoza. amantul babirusei se numeste, logic, babirus.

cind am iesit din bucatarie, muzica de DJ-iala se estompase si au inceput sa curga hiturile de anii 90, cu KLF, Michael Jackson, EMF, Depeche and more. Toata lumea a innebunit de fericire si s-a dansat pe rupte. In sfirsit, s-au lasat drakului fitele electro.

a doua zi am baut o cafea cu gilu in lounge-ul de la novotel. un loc foarte placut, iar cafeaua e servita cu zahar cristalizat la are un pret decent. pe geam vedeam blocul in care statusem impreuna cu ani in urma, vecini cu gil dobrica. familia zodie. intre baie si bucatarioara nu era decit o perdea. s-ar fi putut mesteca in mincare de pe tron. am amintirile cele mai frumoase din acel apartament, pentru ca in perioada aia eram foarte indragostit si era reciproc. in perioada aia incepuse Seinfeld, mincam la impinge tava de linga odeon (acum e un hotel jmecher in loc). in perioada aia mi-am vindut cuponul ca sa-mi platesc chiria pe o luna, am citit portretul lui dorian gray si am scris citeva povestiri care imi plac si acum. a mai urmat o vara frumoasa, dupa care s-a terminat cu adolescenta prelungita. m-am angajat (chiar daca la playboy), m-am mutat in berceni (chiar daca era apartamentul meu), m-am despartit de vera (chiar daca era inevitabil).

in dimineata asta m-am plimbat pe b-dul titulescu si am dat peste o alimentara minuscula de unde mi-am amintit ca furasem pe vremuri un ou impreuna cu prietena mea de atunci.
pentru marturisirea asta n-o sa ajung niciodata deputat.
pe linga gara (se ajunge acolo pe o stradutza numita Maltopol) era o cofetarie non-stop (n-am mai auzit de mult asa ceva) unde mergeam pe la 1 noaptea cu gilu ca sa ne luam prajituri si nu intelegeam cum poate minca amandinele alea dulci (eu fiind pe genul dobos). cofetaria nu mai este, dar a ramas un magazin de reparat televizoare unde ne-am dus sa vindem un televizor alb-negru si am primit o suma ridicola de mica. pe urma am stat pe trotuar si am ris ce fraieri sintem. pe linga gara erau si depozitele de carti, de unde cumparam cu reducere de 15%.

am facut ultimele corecturi pe carte. saptamina asta intra in tipar. in momentul de fata am numai resentimente fata de roman, n-am chef sa-i fac niciun fel de promovare si nici sa dau vreo explicatie despre gradul lui de realitate.

I hurt myself today
To see if I still feel
I focus on the pain
The only thing that’s real
The needle tears a hole
The old familiar sting
Try to kill it all away
But I remember everything

What have I become?
My sweetest friend
Everyone I know
Goes away in the end
You could have it all
My empire of dirt
I will let you down
I will make you hurt

I wear this crown of shit
Upon my liar’s chair
Full of broken thoughts
I cannot repair
Beneath the stains of time
The feelings disappear
You are someone else
I am still right here

What have I become?
My sweetest friend
Everyone I know
Goes away in the end

You could have it all
My empire of dirt
I will let you down
I will make you hurt
If I could start again
A million miles away
I would keep myself
I would find a way

singura rama de fereastra care da afara, mica si scorojita, e cea de la baie. filfiiala ei m-a trezit ieri dimineata. pocniturile repetate de zid, lumina rece, lenea nativa, relaxantul gind ca nu e nevoie sa ies din casa, m-au prins cu acul de siguranta de pat. din/in pat pot face urmatoarele lucruri extrem de importante pentru mine: sa stau intr-un fel de pozitie lotus si sa scriu la laptop. sa stau in capul oaselor si sa ma uit in ecranul televizorului. sa ascult muzica in orice pozitie. sa citesc, culcat pe burta sau sprijinit de perete. in pat maninc, pe o tava verde, dintr-un material foarte placut la atingere.

la sfirsitul zilei contabilizasem doua filme, o comedie dupa cartoons, Zoom, funny stuff si Who’s Afraid of Virginia Woolf, dupa o piesa de Edward Albee, primul film al lui Mike Nichols, jucata excelent de Richard Burton si Elizabeth Taylor, doua articole din cartea Alex Leo Serban, De ce vedem Filme si 10 pagini din ultima scena a piesei de teatru pe care o incepusem in vara/toamna si pe care o lasasem la dospit pina in momentul cind gaseam motivatia sa o termin.

George: Martha, in my mind you’re buried in cement right up to the neck. No, up to the nose, it’s much quieter.

se pare ca nimeresc numai carti/filme in care relatiile dintre soti/iubiti/amanti sint disecate si terfelite cu cinism. in Who’s Afraid of Virginia Woolf, cuplul taylor/burton este diabolic in lupta lor de a se distruge unul pe celalalt. pentru ca spectacolul sa fie mai grandios, au nevoie de public, un alt cuplu care e tirit in jocul lor. cam ca in luni de fiere. sau closer, ultimul mike nichols, daca nu a mai scos ceva intre timp. genul meu de film, cu locatii putine si multa vorbarie. cum inca nu am facut niciunul. e un pic ciudat, ca si cu muzica Grupul Sanitar pe care, desi am compus-o in cea mai mare parte, nu e genul pe care o ascult sau la care rezonez cel mai mult.

Martha: You make me puke.
George: That wasn’t a very nice thing to say, Martha.

azi e ziua Mariei. am aceeasi stare ca de Revelion, cind nu mai iesisem de multa vreme din casa, drept care m-am distrat foarte bine. cum cred ca se va intimpla si in seara asta.

simt oarecare legatura intre aceasta coperta (pe care nu am ales-o, desigur) si urmatoarea stire:

Actrita de filme porno, timisoreanca Sandra Romain, supranumita “regina sexului” in Statele Unite, a facut senzatie sambata seara, la Las Vegas. Ea a castigat patru premii la gala premiilor Adult Video News (AVN), echivalentul Oscarului pentru industria erotica.

Las Vegas a gazduit sambata noaptea (duminica dimineata, ora Romaniei) cea de-a 24-a editie a premiilor Adult Video News, echivalentul premiilor Oscar din industria pornografica. Printre castigatorii din acest an s-a numarat si o romanca.

Sandra Romain a plecat acasa cu nu mai putin de patru premii. Cea care este supranumita in Statele Unite ”regina sexului” a iesit invingatoare la categoriile ”Cea mai buna scena de sex anal”, ”Cea mai buna scena de sex in grup”, ”Cea mai buna scena dintr-un film strain”

(stirea e primita pe mess de la matei mocanu, cunoscut si declarat adversar al blogurilor) salut, matei!

am primit cadoul de craciun de la zero productions - 2 baxuri de cite patru doze de red bull si o sticla de vodka finlandia. mi le-au pus in brate, fara nicio sacosa. sticla de vodka am introdus-o intre paginile manuscrisului pe care tocmai il primisem de la polirom in vederea corecturii si, cu dozele in mina, am intrat in restaurantul libanez paradis din maria rosetti. chelnerita, durdulie, sasie si cu aer un pic trist, s-a uitat circumspect la mine si la ce tineam prin miini, apoi mi-a aduc comanda. conopida cu carne. la un moment dat, in restaurant a intrat un barbat jerpelit care cersea sub pretextul ca vinde brelocuri. chelnerita i-a dat 10.000 si barbatul a zis “allah sa va ajute”. voiam sa las bacsis 20.000, dar am lasat 30.000, asa ca m-am gindit ca i-am dat eu cei zece cersetorului si mi-a zis mie chestia cu allah.

imi recitesc romanul “in cold blood”. a trecut foarte multa vreme de la evenimentele descrise in el. sint extrem de detasat, dar nu pot caracteriza obiectiv personajul care nareaza la persoana I intimplarile prin care trece. adica alter ego-ul meu literar. pare un fel de loser pasionat de muzica, filme si carti, macinat de angoase si doritor sa-si traiasca vesnic viata in alta parte, ca un personaj din On the Road. E scris extrem de simplu si intr-un limbaj colocvial care reproduce destul de bine limbajul meu obisnuit, cu toate ezitarile, sincopele lui, ceea ce se traduce intr-o sintaxa dubioasa. are mult sex, am realizat recitindu-l. in cele trei volume pe care le-am scris pina acum sexul era aproape inexistent. Sint citeva momente bune de literatura, cam in fiecare dintre cele trei parti, mai ales in cea petrecuta in Maroc. Cred ca e o carte care reflecta, dincolo de experientele personale, Romania anilor 2000. un roman urban. pentru mine e o carte de dragoste, de lipsa ei, de tinjire catre, de ignorarea ei atunci cind pare posibila.

m-am intilnit cu ana si am cautat amindoi un nume care sa i se potriveasca, pentru a nu aparea cu cel real in carte. nu era intr-o dispozitie prea buna, imi aducea aminte de starile mele de anxietate. am luat telefonul si ne-am uitat la numele din agenda. le rosteam pe rind si ne bufnea risul. e foarte greu sa inlocuiesti un nume real cu unul care sa se potriveasca, chiar daca cititorul nu va realiza niciodata replacementul. pina la urma a strigat “sasa!”. eu am zis, sasa? ok, acum da-mi numarul de telefon. genul de gluma la care ridem ca dementii. de asta ma si indragostisem de ea, pentru ca ma facea sa rid si sa intru de fiecare data intr-o verva care cu greu imi apare in prezenta altor persoane.