uBlog.ro

popistasum
vezi cu “scriitorul afganistan” si “victimile”

jean_lorin

1:48 PM
si kinsten
la titlu
ma grabesc sa dau send
mi-e lene sa citesc a doua oara

l-au spinzurat pe sadam. am citit asta pe un blog de jurnalist, ca n-am mai deschis televizorul de multe vreme. ma intreb daca, prin anii 80, cind macelarea in dreapta si in stinga, s-a trezit vreodata noaptea transpirat, visindu-se atirnind la capatul unei fringhii. citesc vinatorii de zmeie, a unui scriitor afgan, despre perioada talibana din kabul, f asemantoare cu regimul lui hussein. desigur, cind vezi la tv un barbat barbos si speriat, reactia primitiva e sa-i observi ochii lacrimosi si sa ignori masacrele, victimele scoase din casa si impuscate in ceafa in fata familiilor, torturile, nebuniile lui udai, unul dintre fii, care chema oameni la petreceri si le viola sotiile de fata cu ei… si tot asa.

toti dictatorii se cred niste alesi, isi motiveaza actiunile legitimindu-se ca e voia intregului popor. si unica lor spaima, care le uda din cind in cind cearceafurile de matase, e soarta macabra a altor dictatori. pentru ca procentul de e net in defavoarea lor. streang, gloante, lapidare. nu mai ajuta cu nimic tarile distruse de existenta lor, dar urmatorii dictatori, nu vor putea uita niciodata cu adevarat, in orice moment juisant al puterii lor, ca la capatul drumului luceste o teava.

-
cate blanchet e, fara indoiala, cea mai frumoasa femeie din lume, iar asia argento, pe linga prezenta ei pleznitoare de fermoare, e si o actrita formidabila. a se vedea “the heart is a deceitful above all things”, un film dupa care nu am putut vorbi citeva ore, m-am dus in camera (era la tiff) si am desfacut o sticla de whisky.

de la marie antoinette am ramas cu soundtrack-ul, aceeasi antipatie pentru kirsten dunst (are cel mai urit nume din lume: rostit sacadat si printre dinti suna ca dute-n ma’ta!

ca tot e sfirsit de an, merge sa postez citeva highlights-uri personale pe 2006. la 31 de ani si juma’, imi pastrez acelasi univers de la 16 ani: muzica, filme, carti.
probabil ca, peste zece ani o sa scriu tot de trupe, discografii si foste prietene.

(acum am impresia ca scriu pentru Vox Pop Rock, singura revista de muzica romaneasca pe care o devoram prin anii ‘90)
descoperirea anului pe muzica e She Wants Revenge. Inca nu ma satur ascultindu-le albumul de debut (sint doi). E Joy Division-ul anilor 2000. Red Flags and Long Nights, I Don’t Wanna Fall in Love si These Things - 3 superpiese. In acelasi registru, Interpol, trupa care ma plictiseste pe un album intreg, dar pe Ipod, The Specialist (ascultata prima oara de la Ina) e pe locul 3 in topul celor mai ascultate melodii. Inaintea ei se afla dEus, cu Real Sugar. Si, de pe ultimul The Killers, Uncle Johnny, cu o linie de bas care ma ridica instantaneu in picioare. In general, mor dupa piesele cu bas preganant, curat, pe care poti sa-l distingi intre celelalte instrumente.

carti - Posibilitatea unei insule - Houllebecq (no 1), Jurnal - Chuck Palahniuk, Inima e un vinator singuratic - Carson McCullers, Gheata - Sorokin, Trainspotting - Irvine Welsh, Drumul scurt spre casa - Catalin Dorian Florescu, Teodosie cel mic - Razvan Radulescu si Sectantii - Iuri Mamleev o carte pe care mi-ar placea mult de tot sa o fac film cind o sa fiu mare.

de filme nu scriu nimic, ca vad atit de multe, incit nu ma pot aduna sa scot nici trei titluri. ba da, You and Me and Everyone We know. si traiasca TIFF-ul locul unde ma simt cel mai bine in Romania.

SHE WANTS REVENGE

“Red Flags And Long Nights”

Sick of trying to find a way inside
Sick and tired of all the after
Sick of trying ot find a way to slide
Even though it always ends in laughter
Its never hard to tell when things are done
She looked into my eyes and a voice said RUN
She says that im a mess but its alright
Whether its 2 weeks, 2 years or just tonight

You can occupy my every sigh,
You can rent a space inside my mind
At least untill the price becomes too? HIGH

I can find a reason that we should quit
I can find a reason to do it
I can find excuses for all my shit
She tells me just to work right through it

Shes pretty and I like her but shes too well
Cuz I need red flags and long nights and she can tell
Its not that its my fault its just my style
Beginning with a look and then a smile

You can occupy my every sigh,
You can rent a space inside my mind
At least untill the price becomes too ? HIGH

She don’t need a thing, she don’t need saving or a lay
Shes got all the friends around and you can hear them say:
Hes not into you hes into the idea of?
But little do they know that shes not through

You can occupy my every sigh,
You can rent a space inside my mind
At least untill the price becomes too ? HIGH

mi-am inchiriat de la videomax (nu pot decit sa le fac reclama, ca inca iau dvd-uri moca de la ei) un cassavetes, the notebook. nu era batrinul john, ci nick cassavetes, actor-regizor si el. filmul s-a dovedit a fi una dintre cele mai tandre si credibile povesti de dragoste ecranizate pe care le-am vazut pina acum. chimie maxima intre cei doi actori. ori eram eu intr-o faza sentimantala, ori filmul chiar tine.

am aterizat la studio, la un film care e candidatul frantei pentru oscar. credeam ca e stranger than fiction, dupa indicatiile site-ului 24fun, dar am nimerit bine. cred ca a fost cam cel mai bun film frantzuzesc pe care l-am vazut in ultimii 2 ani. asta nu inseamna ca e genial, dar la cite rateuri dau astia, orice pelicula decenta pare sclipitoare.

in ultimele doua zile m-am jucat cu programul de facut muzica. once you pop, you can’t stop. ieri am inregistrat o piesa cu the red voice pe telefonul ei, am pus-o pe laptop prin blue tooth si a doua zi aveam deja o varianta. hm, chiar traim intr-o epoca a tehnologiei. pentru mine, care abia stiu sa-mi deschid aragazul, ce am facut ieri imi pare desprins dintr-un film SF (asta e un mare cliseu, comparatia cu filmele SF…)

aseara am petrecut 2 ore cu moni in khrisna cafe, in care voiam sa merg de multa vreme. o combinatie de decor arabesc cu indian, dar ok. preturi rezonabile. iar sa stau la palavre cu monica e intotdeauna foarte placut. desi mi-am uitat castile de la ipod acolo. grrrrrr

www.videomax.ro

doua zile in care n-am iesit din casa. azi mi-am pus in aplicare experimentul despre care scrisesem pe blog acum citeva zile. m-am trezit, mi-am facut toaleta mai pedant ca de obicei, am mincat in bucatarie (asa se intimpla mai rar de o data pe luna), apoi m-am imbracat intr-un costum proaspat venit de la curatat. camasa, vesta, fara cravata. mi-am mutat laptopul in camera cealalta si m-am asternut, ca si zapada, la scris. a fost bine, eficient. fundal sonor, un concert paradise lost, urmat de un altul cure. la ora 16, m-am schimbat in pijamale si mi-am reluat programul de benessere. spre seara, mi-am pus in dvd-player un film cum nu se poate de potrivit: la grande bouffe. iata plotul:

A group of men hire some prostitutes and go to a villa in the countryside. There, they engage in group sex and resolve to eat themselves to death.

perfect pentru o zi in care lumea se inbuiba animalic, fara niciun scop. sint citeva faze grotesti, in care o doamna grasa face sex cu domn bolnav de gaza care flatuleaza continuu, sau alta, in care aceeasi doamna e mingiiata pe fund de marcelo (mastroiani. toti actorii din rolurile principale au prenumele reale) in acelasi timp cu fundul de piatra al unei statui.

anul asta a plouat mai putin cu scirboasele sms-uri sablon primite de la oameni cu care nu am nicio treaba. am tinut televizorul inchis, n-am facut shopping prin hypermarketuri, deci se poate trece aceasta perioada ignorind-o.

cine tinea sa ma vada, putea sa ma viziteze.

apropiatii mei stiu ca ma o obsesie cu numele maria. cind cunosc o fata cu numele maria, sansele de imi place de ea cresc cu cel putin 50%. o buna parte din numele personajelor mele feminine poarta acest nume. deunazi, cind mi-am vopsit usa de la intrare (galben intens, tocurile sint albastre), am riciit placuta de pe usa si am descoperit prenumele unuia dintre fostii proprietari (cel de dinainte a fost cristi mungiu). e clar cum o chema pe doamna ori domnisoara.

am fost in wire, clubul lui silviu costinescu aka aline pimp. eram cu oana the red si matei volvo guy, oameni cu care n-am mai iesit niciodata pina aseara. locul arata ok, pe genul caramida multa cu amenajari primare. e destul de mult spatiu, poate fi transformat si intr-o mica sala de teatru or whatever. de retinut pentru evenimente.

toti prietenii mei sint plecati in orasele natale, iar bucurestenii nativi o ard in familiile lor. m-am saturat sa vad constanta doar de Craciun, Paste, nunti si inmormintari.

in dimineata asta am facut prima supa de linte din viata mea. linte pentru dinte.

deja e a zecea noapte in care dorm catastrofal. m-am trezit din nou in zori si am citit, ca si in noapte trecuta. aproape ca am terminat Ceas Rau, o nuvela extinsa vinduta pe post de roman, scrisa de Gabriel Garcia Ecosez in ‘62. In ultimii doi ani n-am reusit deloc sa mai ingurgitez literatura sud-americana, dar cartea asta a intrat.

am gasit poza asta, facuta acum vreo 5 ierni, la o petrecere playboy din tipsy. in prim plan, ami si rovena. io sint un cap mic si hedonist in planul mediu. e o problema la blogul asta cu dimensiunea pozelor pe care le postez. parca sint in alice in tara minunilor, niciodata nu stiu daca apar cit un timbru sau gigantice. sint curios cum va arata asta, ca nu am niciun control.

as vrea sa fiu extrem de englez. dupa ce ma trezesc (aici sa fiu doar un lenes fara nationalitate; unul dintre gindurile care ma fac fericit inainte de culcare este ca a doua zi ma voi trezi cind o vrea organismul si nu ceasul sau telefonul) si ma primenesc pedant, sa ma imbrac in haine de lucru, adica orice altceva decit pijamaua visinie, sa ma mut in camera alaturata, in care nu miroase a somn si sa scriu concentrat doua ore, facind abstractie de messenger, maldarul de dvd-uri cu filme recente si vechiutze, muzica noua de downloadat, stiva de carti care-si asteapta devoratorul. apoi sa-mi dau jos haina de costum (sa fie totusi costum), sa ma mut in bucatarie unde sa gasesc orice necesita timp de pregatire mai putin de 20 de minute, sa maninc asezat, nu in picioare sau in fata calculatorului, sa impaturesc intotdeauna un servetel sub furculita. cu desertul si cafeaua mirosinda sa citesc ziarul sau o carte al carei stil sa nu-mi deturneze scrisul, apoi sa ma intorc la biroul unde ma asteapta frumosul, complexul si prietenosul meu laptop. sa mai scriu doua ore. daca as face asta macar de doua ori pe saptamina as fi fericit.

ieri dimineata am fost un fel de mos craciun pentru un grup de prieteni care s-au intors acasa cu un Ipod nano de la eveniment apple unde s-au categorit pe sest unii dintre cei prezenti. nu e mare lucru, dar e ca si cum as fi facut sa ploua, chiar daca nu fac eu ploaia.

cine-bibliofilie:
simbata - ian mcewan - cea mai buna carte a lui si singura care mi-a placut cu adevarat. extrem de introspectiva si minutioasa, se petrece intr-o perioada extrem de scurta, o zi de aproape 48 de ore in care nu se intimpla cu adevarat ceva decit pe la pagina 300, ca urmare a unui eveniment petrecut cu 150 de pagini in urma. imbatrineste frumos ian. aproape ca m-a directionat sa ma apuc de scris, se coace in mine o nuvela de cind am fost in grecia si abia azi mi-am notat citeva ideii si directii. de fapt, asta e lucrul de care am nevoie de la oameni si arta - sa ma parasuteze la masa de scris. e cinic si egoist, i know.

o seara cu kevin smith 2 - un stand up comedy pentru mine. cunoscut drept silent bob, kevin e genul de persoana care-si transforma defectele si lenea in produs artistic. nu ma pricep la nimic, hai sa facem un film despre cineva care nu se pricepe la nimic. daca tot am scris scenariul, de ce nu l-as regiza? am copilarit cu ben affleck, ce-ar fi sa-l sun si poate joaca si el? kevin e atit de lenes incit pe scena nu are decit o introducere in functie de tara in care se afla, in rest raspunde la intrebari din public. cam la 3 pe ora, ca transforma orice subiect intr-un interminal si amuzant monolog. pe dvd-ul din londra am gasit cea mai deliranta critica despre lord of the rings. care se termina cu un final propus de kevin:frodo i-o suge lui sam(sau bilbo) till he blows. cum all over.

ma feresc sa spun despre filme/carti ca sint bune sau proaste. pentru mine sint sau nu genul meu.

papusile rusesti. europa, film, frantuzesc, corina, o foame napraznica pe final. o continuare aproape decenta la l’auberge espagnole. pe cit de enervant e actorul din rolul principal, pe atit de breath-taking e partenera sa englezoaica, reilly, pistruiata si roscata. film produs de uniunea europeana, ecumenic, cu scenariu conceput ca un episod pentru o serie (mi-a dat niste idei pentru serialul meu). citeva glume bune si situatii aidoma. m-am convins definitiv ca nu-mi place in niciun fel audrey tatou. adica nu e genul meu.

masculine/feminine - goddard. nici francezul asta nu e genul meu. si totusi filmul se sustine si are un farmec de necontestat, mai ales datorita actorilor (jean-pierre leaud si serafica chantal goya). proiectie, proasta de cinemateca, subtitrare alandala, atf-isti timizi si incercari de a face ceva constructiv cu arhiva de 10.000 de filme a cinematecii.

children of men. come on! ce-i cu valul asta de aclamatii pentru un film SF corect si atit? doar pentru ca oana pellea perpetueaza imaginea tiganilor romani murdari cu inima buna? michael caine e misto, clive imi place in continuare (ar trebui sa-i scrie nick cave un scenariu), chiar daca a dat rateul ala jucind cu jennifer anniston. juliane moore, roscata si pistruiata, moare frumos si rapid si la timp. acum ma uit la ea in vania, un film inchiriat de la videomax, relaxant ca cititul unei reviste de muzica intr-un parc aproape gol, intr-o zi de luni, cind oamenii de firma construiesc strategii, dezvolta imagine de branduri, creaza awarness, targeteaza, trag basini davidoff prin toale de firma.

the proposition - cu nick cave la scenariu si muzica, nu putea iesi decit un film brutal si melancolic. o sonata pentru pian, violina si mitraliera.

Dear Sirs,

Thank you for submitting Principiul dragostei comunicante to the selection for the 18th Trieste Film Festival.

Though it presented many interesting elements, both technical and artistical, I am sorry to inform you that it has not proven suitable for our programme.

Thanking you very much for your very kind assistance, please, accept my best regards,

filmul asta, dimineti fara net, a devenit un fel copil aflat in perioada in care mai mult te enerveaza, decit il iubesti. se ascunde, apare cind nu te mai astepti, o taie de la masa in padure si vine peste o luna, murdar si cu niste fragi pe care ti-i intinde zimbind.
din nou s-a dat verde la proiect. ce sa ma mai bucur? vreau sa-l fac ca sa inchid un capitol. sa ma bucur dupa, daca iese bine.

ma uit la un stand-up comedy cu kevin smith si ma pregatesc sa ma apuc de scris pilotul pentru serial. am doua saptamini la dispozitie si chef sa fac orice alceva.

mi-am tot zis ca scriu despre petrecerea homeless party de vinerea trecuta de la ota, dar n-am apucat. au fost citeva momente delirante in fata tejghelei, la bar, de sitcom, cu poanta linga poanta. higlights: costumele lui tom si ana, cuplul retras aratind extrem de homeless, sticluta de coniac unirea, piine din sacosa alba a otiliei din care muscam cu totii, aparitia corinei cu care m-am pupat ceremonios pe obraji (hi, hi, hi). la intoarcere, pe drum, am vazut un homeless adevarat, dormind rebegit linga o usa si mi s-a dus dracului toata buna dispozitie. cinica petrecere, un fel de “idiotii” lui lars.

cartea lui francois weyergans (a gabjit ultimul goncourt in detrimentul lui houllebecq) se numeste - trei zile cu mama - . eu nu mai am cum sa scriu vreodata despre asa ceva decit din amintiri, dar pot descrie doua zile cu tata, de joi la prinz pina simbata la prinz cind m-a trezit, imbracat deja in costum, si m-a anuntat ca se intoarce la constanta. tata penduleaza intre casa de la tara, pe care tot nu reuseste sa o vinda si care-i aminteste dureros de mama, apartamentul din constanta si garsoniera mea dubla. la mine cred ca se simte cel mai bine. nu sta o clipa, lustruieste, aranjeaza, curata, repara, face de mincare. de fiecare data dupa ce pleaca am frigiderul plin si casa arata impecabil. desigur, se trezeste noaptea sa mearga la toaleta, trecind prin camera mea, la 8 dimineata boncaluieste prin casa, i se pare ca nimic nu merge, apoi se entuziasmeaza de cit de simplu functioneaza si tot asa. cind ma intorc acasa si-l gasesc cu ochelarii pe nas citind un ziar gen adevarul sau gindul si spunind “e dat naibii cristin tudor popescu asta” ii vine sa-l sarut si ma enervez in acelasi timp. evit orice discutie de politica si-l las sa vorbeasca despre orice… se bucura de o plimbare prin cismigiu si de cladirile frumoase din zona. cind a plecat mi-a spus ca s-a simtit foarte bine aici si ma simt foarte fericit. ieri la prinz a gatit el, seara am facut eu un fel de placinta arabeasca. dacia lui neagra, care valoreaza mai putin decit laptopul pe care tocmai l-am primit are numarul nustiu cit CT-LOR. Tata e toata familia mea.