orice final e si un final

July 1st, 2013

ne tot alegem zile semnificative pentru a face schimbari: zile de nastere, an nou, schimbare de partener, tara, casa.
in aceasta zi obisnuita imi mut blogul aici

mi-ar placea sa existe un program care sa functioneze ca praful care se depune pe mobila si care sa blureze incetisor, de la zi la zi, site-urile si blog-urile cazute in paragina.

si cam atit.


carti & filme - mai 2013

June 29th, 2013

carti
1. din lumea islamului - nicolae batzaria
2. bunavestire - nicolae breban
3. the man who wasn’t feeling himself - chad taylor

4. clanul whiteoak - mazo de la rocha

filme

1. the hunt (thomas vintenberg, 2012)
2. scream of stone (herzog, 1991)
3. the watch (akiva schaffer, 2012)
4. et si on vivait tous ensemble? (stephane robelin, 2012)
5. submarino (vintemberg, 2010)
6. hitler’s children (doc)

7. girl on the bridge (patrice leconte, 2012)
8. about elly (asghar farhadi, 2012)
9. the place beyond the pines (derek cianfranci, 2012)
10. dans la maison (francoise ozon, 2012)
11. exodus (otto preminger, 1960)
12. invincible (herzog)
13. dead again (kenneth branagh, 1991)
14. cafe del flore (jean-marc valee, 2011)


ro mania!

June 28th, 2013

daca se intreaba cineva ce am facut la venetia timp de 5 saptamini, aici poate fi gasit un exemplu:

e prima dimineata in bucuresti.
sint complet lipsit de energie.
pina plec la sibiu o sa locuiesc in casa anei, unde o sa se mute temporar si lorgean theatre.


venetia nr. 5

June 17th, 2013

uneori tot ce ramine real din zi si din noapte sint cele patru ore din pavilion.
e spatiul unde totul se intimpla intr-o ordine prestabilita. o colivie, un loc de refugiu in care, in functie de stare, ma simt in siguranta sau incarcerat.
energiile noastre de zi cu zi sint diferite, oamenii, in permanenta altii, intervin inevitabil in ceea ce facem.
in cele 4 ore trec printr-o sumedenie de stari.

coborisem din vaporetto si un chinez s-a apropiat zimbind, , cu telefonul intins catre mine. hi! you? a intrebat el si mi-a arata ecranul pe care se afla o poza facuta in pavilion in care aveam un aer demn, de performer aflat inca in prima ora de lucru. i-am confirmat, desigur magulit. si alti 4 chinezi s-au apropiat rinjind si gesticulind, aratindu-mi alte poze cu noi.
e un sentiment ciudat sa stiu ca fetele noastre sint in atitea foldere sub numele “bienala de la venetia 2013, romania”
mi s-a mai intimplat sa fiu recunoscut pe strada si felicitat. e uimitor cit de usor te obisnuiesti cu acest dus caldut si placut mirositor de apreciere, cu sutele de poze facute zilnic, cu expunerea asta continua la vizitatori care ofera un feedback cel mai adesea pozitiv si admirativ. mi s-a intimplat si ca o femeie sa-mi sopteasca ceva in timp ce ma aflam linga unul dintre cei patru pereti varuiti pe care stau sprijinit pina imi vine rindul. n-am inteles imediat ce-mi spunea, eram convins ca-mi spunea ceva dragut. abia cind a repetat a treia oara mi-am dat seama ca-mi zisese : fermoarul! aveam fermoarul pantalonilor deschis.
in ultima saptamina n-am mai vazut giardini ca un place of wonder. s-a transformat intr-un loc de munca in care intru fara sa-mi mai ridic ochii (si sa arat legitimatia) abia de ieri am reinceput sa vizitez galerii si pavilioane si sa simt din nou ceva.
mi-e dor sa dorm singur in camera. viata asta la comun a devenit obositoare.
am regasit o portiune din drumul pina la barul unde-mi beau cafeaua si uneori mai maninc la prinz intr-o vedere alb-negru. probabil ca peste niste ani, cind o sa mai ajung in venetia, voi reface acest drum, la fel cum, cind am ajuns in berlin in 2009, m-am plimbat pe cele doua strazi unde mai locuisem inainte.
la 9.30 dimineata, pe via garibaldi, un nene in virsta, grasun, cinta o arie de opera.
intr-o noapte, de la o fereastra am auzit o voce puternica fredonind la donna e mobile, ne-am oprit, s-a oprit si el. de cum am pornit, a reinceput sa cinte.


venetia nr 4

June 11th, 2013

ultimele zile s-au scurs destul greu. ca la fotbalisti, oboseala si-a spus cuvintul. am tras si o prima bilba masiva, in care toate cuvintele s-au topit intr-o guma si am produs un sunet interesant de foca care straduieste sa invete graiul omenesc.
a fost chiar o zi in care chiar mi-am dorit sa fiu in bucuresti. a trecut insa repede.
ieri am savurat prima zi libera. n-am reusit sa dorm mai mult ca de obicei, dar gindul ca nu trebuie sa fac nimic era extrem de reconfortant. de fapt, ceea ce e cel mai odihnitor in perioada asta e faptul ca, in afara celor patru ore in care sint focusat pe ceea ce facem in pavilion, nu am responsabilitati, nu tes planuri. am renuntat sa mai completez aplicatii, sa mai organizez ceva de la distanta pentru lorgean theatre, ba chiar si sa ma scriu la calea izbanzii, cum am facut-o in zilele in care eram in tura de dupa-amiaza.
dupa tot efortul asta, nu prea am cum sa ma simt prost ca nu fac prea multe lucruri, cum m-am obisnuit.
nici macar nu m-am ingrijit sa postez aici clipul nou grupul sanitar
e o perioada in care, in mod clar, prefer sa stau mai mult in prezent.


June 9th, 2013

e foarte usor sa nu fii scriitor - julien barnes


venetia nr. 3

June 3rd, 2013

desi am locuit in multe locuri, n-am stat niciodata la parter. mi se pare inca neobisnuit sa deschid obloanele si sa vad siluetele trecind la un metru distanta. initial am vrut sa scriu ca fereastra da in strada, dar strada e un fel de trotuar care in unele seri se inunda, astfel ca in dreptul usilor sint postate un fel de praguri verticale care le protejeaza in serile in care nivelul apei creste.
am prins doua seri in care n-am mai iesit din casa pentru ca troturarul era acoperit de apa.
vizavi se afla o biserica ale carei clopote ma trezesc la 8 dimineata.
intr-un text vechi de tudor octavian, acesta isi imagina scrisorile pe care le trimitea parintilor o gimnasta care participa la competitii internationale. in fiecare scrisoare, care avea doua trei rinduri, vorbea despre despre starea birnei si zborul cu avionul si nu spunea nimic despre moscova, londra sau beijing.
ei bine, in fiecare zi vorbim despre starea podelei pe care ne petrecem destul timp. in zilele in care ploua se murdareste rapid. o zi buna in venetia este una in care podeaua (e ciment vopsit) e calda si curata.
stiu ca exista un oras in afara pavilionului din giardini este un fapt inca neverificat.
aseara, dupa aproape zece zile de performat mai mult de 4 ore zilnic, am simtit cum corpul si mintea s-au saturat sa incremeasca in aceleasi pozitii. iar prima zi libera e abia peste peste o saptamina.
sint oameni care vor sta aici si 3-4 luni. nu ma imaginez facind asta. o luna mi se pare deja mult.
de fapt, unul dintre motivele pentru care am intrat in acest proiect a fost dorinta de a-mi testa rezistenta. deocamdata, e ok. mult magneziu.
aceasta expunere continua la spectatori, reguli, emotii imi ofera, de asemenea mult.
e o experienta care o sa-mi aduca multe beneficii.
in primele zile, cind publicul era format numai din artisti, jurnalisti, critici si curatori, in momentul in care ajungeam in giardini si intram in multimea de oameni mi se taiau picioarele.
s-a scris destul de mult despre pavilionul romaniei. sint poze si texte despre noi in guardian, new york times si in tot felul de reviste online de arta.
au nimerit in zilele cu podea buna.


venetia nr 2

May 28th, 2013

viata de exponat

grupa 1 a venit inceput de la 11, noi am ajuns la ora 2. era marea zi, in care urma sa fim vazuti de superbissimul juriu al bienalei. pe la 2 si un pic a aparut un grup. ne-am insufletit brusc si am performat cu energie. dupa ce au plecat, am aflat ca nu erau ei. desi aratau exact cum imi imaginam ca arata cei care lucreaza in domeniul asta: niste doamne in virsta, foarte aranjate, cu aer aristocratic, insotite de un domn chel si bibilit, cu o mutra simpatica de hipster imbatrinit.
cum fara public ceea ce facem n-are nicio noima, de cum am au iesit ne-am desumflat imediat.
juriul a venit cu putin timp inainte de ora 7. pina atunci am lalait-o pe treptele din fata pavilionului, locul in care-mi voi petrece foarte multe ore in urmatoarea luna. inainte de a se apropia (eram anuntati pe sistemul telefonului fara fir) ne-am pus repede pe pozitii.
astora nici nu le-am retinut figurile, dar noi am facut “o figura frumoasa”.

mi-e greu sa inaintez prin covorul asta de turisti care incepe dupa arsenale. daca plec dimineata sa casc gura, ma intorc obosit si ma asteapta 4.5 ore de performat. am incercat o singura data. iar seara sint prea rupt ca sa mai ies. in prima saptamina urmeaza sa lucram o jumatate de ora in plus pentru ca se anunta foarte mult public. am auzit ca pot fi si doua-trei mii pe zi. va fi o mare diferenta fata de zilele precedente, cind in sala se aflau citeva persoane, de obicei cunoscuti.
aseara s-a mers cu toata echipa intr-un bar unde serveste un inevitabil ospatar roman.
am baut un aperol spritz si am plecat repede. dirdiiam si, mai ales, cheful meu de socializare se subtiase ca perechile de sosete.


venetia nr 1

May 24th, 2013

4 ore pe zi, 6 zile din 7, pina pe 27 iunie.
vernisajul/premiera va fi pe 28.
de ieri am reinceput repetitiile. am avut emotii.
pavilionul e varza, abia acum e reparat, vopsit, peticit.
trebuie sa recunosc ca era ceva placut in a vedea muncitori italieni lucrind pentru ceva romanesc.
de altfel, in aer pluteste un aer vesel de santier. la fiecare pavilion se vopseste, se construiesc ziduri, se instaleaza lucrarile.
se traseaza alei, se trezesc la viata cafenele, se plaseaza toitoi-uri.
bienala are ceva de olimpiada , fiecare tara are pavilionul ei, relationat sau nu cu arhitectura vernaculara.

am nimerit in apartamentul cel mai apropiat de giardini. ajung la pavilionul nostru in mai putin de 5 minute.
desi am venit de pe 21 inca n-am ajuns pina in piata san marco. si nici nu prea simt nevoia.
am gasit un bar ok in care seara am baut spritz aperol, iar in dimineata asta ma delectez cu cel de-al doilea espresso.
si cu net.
casa in care locuim, desi e veche, are un interior tipic de apartament de inchiriat.
gresie. multa gresie.
dorm intr-un pat ingust, de vesnic burlac.
deocamdata impart camera cu rolando.
cind ne culcam, ne punem amindoi dopuri in urechi si purtam masti de dormit.
aseara am ramas inchisi in casa pentru ca, din cauza mareei, “strada” era inundata dupa ora 9.
venetienii pun niste placi de lemn la usi ca sa nu intre apa in casa.


Before It’s Too Late

May 19th, 2013

|n anul 2001 am fost la festivalul de la Sziget. Am cunoscut o fata din Elvetia, ne-am placut, am dansat, ne-am pupat si cam atit. Urma sa plece la 5 dimineata. {i-a facut adresa de mail! si am inceput sa corespondam. Ne-am vizitat ulterior. Cind povesteam prietenilor despre intilnirea cu Irene imi spuneau: stii, e un film cu Ethan Hawke si Julie Delpy in care se petrece o chestie asemanatoare. Cei doi se intilnesc intr-un tren, se indragostesc si petrec doar citeva ore impreuna. Am vazut filmul citiva ani mai tirziu, din intimplare, si in timp ce ma uitam mi-am dat seama ca despre el mi se vorbise. Am retrait bucuria si frustrarea de a te intilni cu cineva care poate fi important in viata ta, dar nu ajunge sa fie. Am vazut apoi si Before Sunset (2004), care tocmai aparuse. Deja Irene era o amintire care incepea sa se stearga. Ne mai scriam din cind in cind mailuri. |n ultimul, din 2013, m-a anuntat ca e insarcinata (se casatorise cu un rus in 2009). |n 2013 Ethan si Julie s-au reintilnit sa completeze trilogia, una dintre putinele in care e vorba de o poveste de dragoste si nu una cu lupte intergalactice. Ethan Hawke va fi la Bucuresti pe 26 iunie pentru lansarea filmului Before Midnight, dar si pentru a fi alaturi de mama sa, Leslie Hawke, binecunoscuta pentru activitatea sociala si caritabila. Regizorul Richard Linklater va fi si el prezent la evenimentul ce-si propune sa stringa fonduri pentru continuarea programului Fiecare Copil in Gradinita al asociatiei OvidiuRo, un program educational premiat in repetate rinduri pentru rezultatele sale. Un bilet la film, sesiune de discutii si petrecerea va costa 35 de euro (150 lei). Pentru a avea cu acces si la VIP Cocktail va trebui sa platiti 300 de euro, dar asta va insemna ca-i puteti spune direct lui Ethan parerea voastra despre film. Pentru bilete si alte detalii contactati office@ovid.ro.